Bădin, Deloitte: Liberalizarea pieţei gazelor a fost realizată cu reglementări adoptate peste noapte, fără analize de impact
„Liberalizarea pieţei gazelor naturale, în vigoare începând cu data de 1 iulie, beneficiază de un tratament care demonstrează, o dată în plus, că autorităţile române nu se dezmint – reglementări adoptate în regim de urgenţă, fără consultare cu partenerii implicaţi şi cu efecte incerte pentru ‘beneficiarii’ invocaţi”, potrivit unei analize realizate de Dan Bădin.
Aşadar, sunt ignorate de legiuitori, din nou, aspecte normale în procesul legislativ, cum ar fi realizarea unei analize de impact, consultarea mediului de afaceri sau predictibilitatea, cu atât mai necesară în această perioadă dominată de incertitudini suplimentare, spune el.
Proiectul pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, care, printre altele, prevede aplicarea unui impozit suplimentar pe venitul furnizorilor de gaze, a fost amendat în faza finală a dezbaterilor parlamentare, cu o zi înainte de votul final în Camera Deputaţilor, deşi acesta a fost iniţiat în urmă cu mai bine de opt luni.
Numărul amendamentelor este impresionant, nu numai faţă de textul iniţial al legii, ci şi faţă de textul adoptat de Senat în octombrie anul trecut. Bineînţeles, proiectul de lege nu are prevăzut un termen de intrare în vigoare, decât pe anumite articole, ceea ce înseamnă că prevederile se aplică imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
„Deşi scopul declarat al acestor reglementări este de a elimina barierele din această piaţă şi de a favoriza ieftinirea gazelor pentru consumatorii casnici, este de aşteptat ca efectul să fie contrar. Chiar dacă nu poate fi contestată validitatea multor modificări, există prevederi ale acestui proiect legislativ care ridică semne de întrebare asupra intenţiilor reale. Mai poate exista piaţă liberă când se legiferează modul în care se calculează preţul? Duce creşterea costurilor fiscale la ieftinirea gazelor? Sunt consumatorii vulnerabili adevăraţii beneficiari? Se încurajează producţia internă de gaze sau importurile? Şi, de ce nu, este cumva folosită această lege în scopuri de propagandă electorală?”, se întreabă reprezentantul Deloitte.
Potrivit sursei citate, dincolo de faptul că o astfel de măsură reprezintă o intervenţie impredictibilă a statului într-o piaţă liberalizată şi contrară angajamentelor asumate de România la nivelul Uniunii Europene, cel mai probabil introducerea noului impozit va avea un impact negativ asupra consumatorilor finali, în loc să îi avantajeze.
Potrivit proiectului de lege, taxa de 90% se va aplica pe diferenţa dintre preţul real de achiziţie şi preţul reglementat al producătorilor în valoare de 68 lei/MWh, atunci când preţul de achiziţie este mai mic decât cel reglementat. Diferenţa de 10% rămâne la furnizor. În aceste condiţii, în care i se majorează costurile fiscale, ce opţiuni are la îndemână furnizorul – să scadă sau să crească preţul pentru consumatorul final/producătorul vizat?
Prevederea se propune a fi valabilă până la data de 30 iunie 2021. Legea, adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, va merge spre promulgare la preşedinţie. Până la publicarea în Monitorul Oficial, însă, actul poate fi contestat la Curtea Constituţională sau întors în Parlament de preşedinte spre reexaminare.
Potrivit proiectului, impozitarea suplimentară a veniturilor obţinute de furnizori din vânzarea gazelor naturale se aplică doar pentru cantităţile achiziţionate de clienţii casnici şi de producătorii de energie termică pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică destinată consumului populaţiei. Impozitul (deşi nu este denumit ca atare în lege) nu se aplică pentru gazele din import sau cele înmagazinate. În aceste condiţii, pare că, din nou, vor fi favorizaţi producătorii din alte ţări din care se importă gaze în România (lista nefiind prea lungă), iar cei locali vor pierde masiv din competitivitate. Aşa se încurajează, spre exemplu, mult trâmbiţata exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră?
Iniţiatorii proiectului de lege spun că banii astfel colectaţi vor fi folosiţi „exclusiv pentru protecţia clienţilor vulnerabili”. Rămâne de văzut cum se va aplica această menţiune, în condiţiile în care legislaţia nu prevede o definiţie clară a consumatorului vulnerabil. Guvernul s-a angajat, prin Ordonanţa 1/2020, de modificare a OG 114/2018, să reglementeze, în acest an, statutul şi regimul juridic al consumatorului vulnerabil, precum şi modalitatea de finanţare a acestuia. Până atunci, însă, nu se ştie cum vor fi folosiţi banii obţinuţi din acest impozit suplimentar, iar consumatorii vulnerabili vor rămâne beneficiari doar în teorie.
Proiectul de lege menţionat nu este singura iniţiativă legislativă recentă pe piaţa gazelor. În paralel, reprezentanţii Guvernului susţin că liberalizarea pieţei va determina o scădere a tarifelor pentru populaţie de 10-15% dar, în timp ce anunţă că au fost ridicate „ultimele bariere” din calea liberalizării, adoptă noi măsuri care indică exact contrariul. Este vorba, în principal, de Ordonanţa de Urgenţă adoptată cu doar câteva zile înainte de liberalizare, prin care producătorii locali sunt obligaţi să vândă 40% din producţia totală de gaze pe piaţa centralizată la preţul de referinţă stabilit la Bursa din Viena.
Noul prag, de 40%, este valabil şi pentru gazele extrase din Marea Neagră, acolo unde exista obligativitatea vânzării a 50% din producţie pe pieţele centralizate. Aşadar, dincolo de reducerea pragului de la 50% la 40%, măsura nu face decât să înlocuiască o barieră cu alta, ce-i drept, puţin mai joasă. În plus, este de menţionat faptul că ordonanţa este prevăzută să intre în vigoare la data de 1 iulie 2020, însă nu este încă publicată în Monitorul Oficial.
„Aşadar, asistăm, din nou, la reglementări adoptate peste noapte, fără consultare, cu încălcarea reglementărilor europene şi fără a fi impuse de o urgenţă reală. Lipsa de predictibilitate revine în actualitate, iar încrederea investitorilor este, încă o dată, pusă la încercare, într-o perioadă în care atragerea de noi investiţii ar trebui să reprezinte prioritatea zero a autorităţilor române. În mod special în domeniul energiei, atragerea de investiţii este vitală, atât pentru modernizarea capacităţilor de producţie, stocare şi distribuţie, cât mai ales pentru demararea exploatării gazelor din Marea Neagră (unde este nevoie şi de modificarea legislaţiei, promisă de aproape un an, caz în care ar fi perfect justificată urgenţa)”, consideră Bădin.
În concluzie, liberalizarea pieţei gazelor din România pare să se înscrie perfect în specificul naţional, pe principiul „să se liberalizeze, primesc, dar să nu se schimbe nimic”. În plus, fiind vorba de un domeniu cu puternic impact emoţional pentru cetăţeni, principalele forţe politice, care controlează fiecare câte o instituţie cu putere de legiferare (Guvernul şi Parlamentul, colorate diferit din punct de vedere politic) încearcă să capitalizeze electoral acest subiect, fără să ţină cont de efectele generate asupra tuturor părţilor implicate şi de modul în care este afectată încrederea investitorilor, prezenţi şi potenţiali, în ţara noastră.
Pare că singurul lucru predictibil într-un an electoral rămâne impredictibilitatea, a conchis reprezentantul Deloitte.