BAFD acordă un ajutor de 60 de milioane de dolari pentru ţările afectate de epidemia de Ebola
‘Am organizat o reuniune de urgenţă a consiliului de administraţie şi am decis să acordăm un sprijin de 60 de milioane de dolari pentru ţările afectate’, a declarat Donald Kaberuka într-o conferinţă de presă.
Acest ajutor va permite plata personalului sanitar şi înzestrarea cu sisteme de supraveghere, a subliniat Kaberuka. Pentru preşedintele BAFD ‘epidemia de Ebola nu este doar o criză de sănătate publică, ci o criză economică care afectează numeroase sectoare de activitate’.
Luni, Burkina Faso ţară care nu a înregistrat niciun caz de Ebola, a decis să amâne, din motive sanitare, o reuniune programată pentru luna septembrie a Uniunii Africane consacrată creării locurilor de muncă şi sărăciei.
În total, de la declanşarea epidemiei în luna martie şi până în prezent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a înregistrat 2.240 de cazuri de Ebola, dintre care 1.229 s-au soldat cu decese: 466 în Liberia, 394 în Guineea, 365 în Sierra Leone şi patru în Nigeria.