Băieţii deştepţi se mută la Transelectrica. Noul şef al CA ar fi văr primar cu Buzăianu

27 06. 2012

Şeful Consiliului de Administraţie al Transelectrica, Mircea Ciopraga, este văr primar cu celebrul Bogdan Buzăianu, cel mai cunoscut “băiat deştept” din energie, potrivit România TV.

Ciopraga a fost numit ieri în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Transelectrica. El a fost deputat PNL, preşedintele Filialei Sector 3 a organizaţiei din Bucureşti.

Contactat telefonic de ECONOMICA.NET, Ciopraga a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la o eventuală incompatibilitate între calitatea de preşedinte al CA la Transelectrica şi relaţia de rudenie cu Buzăianu. Acesta a solicitat ca întrebarea să-i fie trimisă pe mail. Când va răspunde solicitării noastre scrise, vom publica reacţia şefului CA de la Transelectrica.

Bogdan Buzăianu este fondatorul Energy Holding, cel mai cunoscut trader privat de energie din România, prima companie care a încheiat cu Hidroelectrica un contract bilateral de furnizare de energie pe termen lung la preţ prefernţial. Primele contracte au fost încheiate în timpul guvernării PSD din perioada 2000-2004, când ministru al Economiei (instituţie în subordinea căreia se află Hidroelectrica) era Dan Ioan Popescu. Presa a relatat că Dan Ioan Popescu a fost chiar naş de cununie al lui Bogdan Buzăianu.

Energy Holding are şi acum contracte în derulare cu Hidroelectrica. Anul trecut, Energy Holding a primit 2,15 milioane MWh de energie de la Hidroelectrica, fiind al doilea cel mai mare “băiat deştept” din punctul de vedere al cantităţii de energie achiziţionate, după Alro Slatina (2,49 milioane MWh, cel mai mare consumator de energie electrică din România), potrivit unui raport al Fondului Proprietatea. Preţul mediu plătit companiei Hidroelectrica a fost de circa 130 de lei MWh, mult sub preţul pieţei.

Presa a speculat că tot Bogdan Buzăianu ar fi fost, cel puţin la înfiinţare, şi în spatele unei alte firme care a devenit un important partener comercial al Hidroelectrica, în acelaşi serial al contractelor de livrare de energie pe termen lung, la preţuri negociate. Este vorba despre Buzmann Industries, numită acum Alpiq Romindustries. În 2011, Buzmann a cumpărat de la Hidroelectrica aproape un milion de MWh de electricitate.