Bamesa Oţel îşi extinde fabrica de la Topoloveni cu 14,6 milioane de euro, proiect cofinanţat de UE

Economica.net
05 10. 2012
euro_bancnote_2_42590800_83329500

Compania a început în 2010 un studiu vizând oportunităţile extinderii afacerii din România, iar în martie 2012 proiectul de majorare a capacităţii de producţie a fost selectat pentru finanţare prin POS CCE, arată compania într-un comunicat.

„Pentru a reduce riscul de implemenare a proiectului, Bamesa Oţel a construit în prima fază o extindere a halei industriale existente. Aceasta are o suprafaţă de aproximativ 6.600 metri pătraţi şi o valoare de 5 milioane euro”, potrivit sursei citate.

Contractul de finanţare cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (AM POSCCE) a fost semnat la jumătatea lunii iunie.

„În primul trimestru de implementare au fost realizate nu mai puţin de 35 de activităţi, printre care cele mai importante sunt legate de organizarea a patru licitaţii publice care au fost finalizate cu semnarea a patru contracte a căror valoare totală este de 11 milioane euro, adică 48,86 milioane lei. Acest proiect are o valoare totală de 66,8 milioane lei şi urmează a fi susţinut, după implementare, cu 20 milioane lei, din care 17,2 milioane lei fonduri nerambursabile acordate din FEDR şi 2,8 milioane lei fonduri nerambursabile acordate din bugetul naţional. Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, termenul de finalizare fiind luna mai a anului 2013”, se spune în comunicat.

În urma extinderii producţiei, compania vizează, printre altele, creşterea cu 20% a numărului de angajaţi din România şi majorarea cu 45% a cifrei de afaceri în următorii cinci ani.

Bamesa Oţel va prezenta detaliile proiectului şi partenerii implicaţi într-o conferinţă de presă programată pentru 10 octombrie.

Compania este controlată de grupul spaniol Bamesa şi de ArcelorMittal, având un centru de servicii în localitatea Topoloveni, din judeţul Argeş.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor, afacerile Bamesa Oţel s-au plasat la 423,3 milioane lei în 2011, în creştere cu peste 20%.