Banca Angliei menţine dobânda de referinţă la 0,5%

Banca Angliei (BoE) a decis joi să nu modifice dobânda de referinţă, dar ritmul solid de creştere a economiei sugerează că în următoarele luni costul creditului ar putea fi majorat, transmite Reuters.
Economica.net - J, 06 aug. 2015, 12:08
Banca Angliei menţine dobânda de referinţă la 0,5%

Comitetul de politică monetară al BoE a menţinut dobânda la nivelul record de 0,5%, nemodificat din luna martie 2009. De asemenea, Banca Angliei nu a modificat nici valoarea programului de achiziţii de active, care a rămas la 375 de miliarde de lire sterline, scrie Agerpres.

Un singur membru dintre cei nouă ai Comitetului de politică monetară, Ian McCafferty, a votat în favoarea majorării ratei dobânzii. A fost pentru prima dată în acest an când decizia privind rata dobânzii nu a fost luată în unanimitate.

Banca Angliei a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei britanice la 2,8% în acest an, faţă de prognoza de 2,5%, din mai.
Totuşi, oficialii şi-au exprimat temerile privind efectele încetinirii creşterii din Asia şi riscurile provocate de criza din Grecia asupra PIB-ului Marii Britanii.

Unii analişti se aşteptau ca prima majorare a dobânzii să aibă loc în trimestrul trei din 2015. O eventuală majorare a costului creditului în acest an ar face din BoE prima dintre marile bănci centrale din întreaga lume care va creşte dobânda de politică monetară după criza financiară din 2008.

Ritmul de creştere al economiei britanice a accelerat în trimestrul doi din 2015, datorită majorării producţiei de ţiţei şi gaze naturale, arată datele preliminare publicate săptămâna trecută de Oficiul Naţional de Statistică (ONS). În perioada aprilie – iunie 2015, PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,7%, în linie cu estimările analiştilor, după un avans de 0,4% în primul trimestru din acest an. Este al zecelea trimestru consecutiv de creştere a economiei britanice, sprijinită de cererea internă, chiar dacă redresarea este afectată de turbulenţele de pe plan extern.

PIB-ul Marii Britanii a înregistrat o expansiune anuală de 2,6% în trimestrul doi din 2015, în linie cu estimările analiştilor.

ONS a revizuit recent şi datele pentru 2014, când economia britanică a crescut cu 3%, faţă de un avans de 2,8%, estimat iniţial de ONS, şi faţă de o expansiune de 1,7%, în 2013. Este cel mai rapid ritm de creştere din 2006.

Analiştii susţin că Marea Britanie este în grafic pentru a înregistra cel mai semnificativ avans în rândul G7 (principalele şapte state industrializate din lume), în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...