Banca Centrală a Cehiei menţine dobânda de bază la nivelul record de 0,05% pentru a 23-a lună consecutiv

Economica.net
24 09. 2015
7973300230cca0745e1b0f9b3d7f_r16_9_w480_h270_gi_photo_364599_69729000

De asemenea, Comitetul de politică monetară a confirmat angajamentul CNB de a interveni pe pieţele valutare, dacă va fi necesar, pentru deprecierea coroanei, în vederea menţinerii unui curs de schimb de 27 de coroane pentru un euro.

Economia cehă înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din ultimii opt ani.

Anul acesta, coroana cehă s-a apreciat cu 1,9% faţă de euro, depăşind evoluţia zlotului polonez şi forintului maghiar. Joi, euro se tranzacţiona la 27,147 coroane. În noiembrie 2013, Banca Centrală a Cehiei a introdus o limită de curs de schimb de 27 de coroane pentru un euro în 2013.

Malta, Cehia şi România au avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul doi din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, potrivit celei de-a doua estimări publicate, marţi, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Conform datelor Eurostat, în trimestrul doi din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, statele cu cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană au fost Malta (4,8%), Cehia (4,4%) şi România (3,7%).