Banca Centrală a Chinei vrea să lanseze la Londra titluri de stat denominate în yuani

Banca Centrală a Chinei (PBOC) intenţionează să lanseze în curând la Londra titluri de stat pe un an, în valoare de până la cinci miliarde de yuani (513 milioane de lire sterline), fiind pentru prima dată când aceasta emite astfel de obligaţiuni în afara ţării, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - J, 08 oct. 2015, 12:17
Banca Centrală a Chinei vrea să lanseze la Londra titluri de stat denominate în yuani

‘Tranzacţia va fi finalizată luna aceasta. Grupul bancar chinez ICBC şi banca britanică HSBC vor fi intermediarii tranzacţiei’, susţin sursele.

Luna trecută, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a efectuat o vizită la Beijing, în cadrul căreia a sprijinit obiectivul capitalei Marii Britanii, de a-şi întări poziţia de centru financiar global, prin atragerea băncilor din China şi prin încurajarea tranzacţiilor în yuani, scrie Agerpres.

Marea Britanie este unul dintre cei mai mari investitori europeni în China, dar şi Beijingul a investit masiv în Regatul Unit. China Construction Bank (CCB), al doilea mare creditor chinez, a devenit anul trecut prima bancă de clearing în yuani, înfiinţată oficial în Londra pentru a oferi operaţiuni de clearing şi decontare.

Numirea sprijină obiectivul capitalei Marii Britanii de a deveni cel mai important centru de tranzacţionare a yuanului din Europa, pe fondul concurenţei venite din Frankfurt, Paris şi Luxemburg.

 ‘Londra este cheie pentru internaţionalizarea monedei chineze, ţinând cont că acest oraş a fost întotdeauna un centru al tranzacţiilor valutare. Acordul va permite Londrei să ofere mai multe produse în yuani’, a declarat, recent, analistul Hu Yifan, de la compania Haitong International Securities Group Ltd. din Hong Kong.

Autorităţile de la Beijing încearcă să crească utilizarea yuanului în schimburile internaţionale, pentru a reflecta statutul de a doua economie mondială a Chinei. Unii analişti preconizează chiar că într-o zi moneda chineză ar putea rivaliza cu dolarul american, care, în prezent, este valuta de referinţă la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul de minerale rare și magneții în Statele Unite, o mișcare care ar......
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni de protest în mai multe orașe
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...