Banca Centrală a Germaniei este pregătită să sprijine un program de relaxare cantitativă al BCE

Banca Centrală a Germaniei este pregătită să sprijine deciziile Băncii Centrale Europene, dacă va fi necesar, au declarat, marţi, surse apropiate de Bundesbank, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 16:36
Banca Centrală a Germaniei este pregătită să sprijine un program de relaxare cantitativă al BCE

În prezent, dobânda de referinţă a BCE este de 0,25%, ceea ce înseamnă că instituţia nu mai are loc pentru noi reduceri. O parte dintre oficialii BCE au declarat că sunt deschişi la ideea reducerii, în teritoriu negativ, a dobânzii pentru depozitele overnight constituite de băncile comerciale la BCE, ceea ce înseamnă că acestea vor plăti pentru a plasa la BCE fondurile în exces pe care le deţin.

Autorităţile de politică monetară analizează toate datele relevante, mai ales cele legate de inflaţie, susţin sursele.

După publicarea informaţiilor, moneda euro s-a depreciat la 1,37 dolari. Potrivit unui sondaj derulat de Reuters în rândul analiştilor, moneda euro trebuie să ajungă la nivelul de 1,42 dolari, pentru ca BCE să ia măsuri.

‘Am spus întotdeauna că suntem dispuşi să acţionăm, dacă va fi într-adevăr necesar’, au spus, marţi, surse apropiate de Bundesbank.

Banca Centrală Europeană ar putea adopta noi măsuri de politică monetară la reuniunea din luna iunie, după publicarea noilor prognoze de inflaţie şi creştere, a declarat, săptămâna trecută, preşedintele BCE, Mario Draghi.

Referindu-se la tendinţa de apreciere înregistrată în ultima perioadă de moneda euro, Mario Draghi a estimat că întărirea acesteia constituie o îngrijorare pentru BCE.

‘Am avut o discuţie serioasă cu privire la cursul de schimb al euro. Acesta este foarte important pentru stabilitatea preţurilor şi creştere. Într-o perioadă prelungită de inflaţie scăzută, întărirea euro este o incertitudine serioasă’, a explicat Draghi, fără a preciza care este nivelul euro de la care BCE ar putea să acţioneze.

De asemenea, Mario Draghi a afirmat că BCE ar putea demara un program amplu de achiziţii de active dacă perspectivele inflaţiei se vor înrăutăţi.

‘Consiliul guvernatorilor este hotărât, în unanimitate, să utilizeze atât instrumente convenţionale, cât şi neconvenţionale, pentru a răspunde în mod eficient riscurilor apărute ca urmare a unei perioade prea lungi de inflaţie scăzută’, a arătat Draghi, într-un discurs ţinut la Amsterdam.

Aceste comentarii sunt cel mai puternic semnal venit din partea lui Mario Draghi, potrivit căruia BCE este pregătită să demareze un program complet de relaxare cantitativă, respectiv tipărirea de bani pentru cumpărarea de active, aşa cum au făcut Rezerva Federală americană şi Banca Angliei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...