Banca Centrală a Irakului: Gruparea Stat Islamic a confiscat 825 milioane de dolari din băncile Irakului în 2014

Economica.net
08 08. 2017
dolar_68897543_78520300_46118900

Potrivit comunicatului, CBI precizează că, în iunie 2014, gruparea teroristă a pus stăpânire pe 121 de filiale ale unor bănci de stat şi private, inclusiv filiala CBI din oraşul Mosul (nord).

Majoritatea banilor au fost confiscaţi de către SI din bănci unde erau depozitele cu fondurile alocate departamentelor guvernamentale şi organismelor executive provinciale pentru anul bugetar 2014, se afirmă în comunicat.

Organizaţia extremistă a obţinut de asemenea mari sume de bani începând din iunie 2014, potrivit comunicatului, care arată că veniturile Statului Islamic au ajuns la două miliarde de dolari anual, devenind una dintre cele mai bogate organizaţii extremiste la momentul respectiv.

Ea livra circa 30.000 de barili de ţiţei pe zi, la un preţ pe baril între 25 şi 50 de dolari înainte de scăderea preţului la petrol în trecut, se mai spune în comunicat, fără să se precizeze cine cumpăra petrol de la gruparea Stat Islamic.

Xinhua aminteşte că organizaţia extremistă a întreprins un război-fulger şi a cucerit teritorii largi în provinciile predominant sunnite din nordul şi vestul Irakului în iunie 2014, după ce forţele guvernamentale şi-au abandonat armele şi au fugit.