Banca Centrală a Rusiei ia în considerare limitarea împrumuturilor în valută
De asemenea, Yudayeva a declarat că situaţia pe piaţa valutară este echilibrată şi sporirea volatilităţii nu a provocat riscuri la adresa stabilităţii financiare.
Noile sancţiuni americane care vizează Rusia au provocat săptămâna trecută turbulenţe pe pieţele financiare ruseşti, iar rubla s-a depreciat cu peste 10% în raport cu dolarul, atingând cel mai scăzut nivel de după luna noiembrie.
Deprecierea a determinat speculaţii pe pieţe, analiştii estimând că Banca Centrală a Rusiei va începe să cumpere ruble, dar luni Ksenia Yudayeva a dat asigurări că nu vor exista intervenţii pe pieţele valutare, deoarece instituţia are toate instrumentele necesare pentru a gestiona riscurile de pe piaţă.
Noile sancţiuni americane, anunţate în 6 aprilie, vizează 38 de persoane şi entităţi care li se adaugă celor 24 deja vizate la jumătatea lui martie, ca răspuns la ingerinţa electorală şi mai multe atacuri cibernetice de care este acuzată Rusia. Şapte ‘oligarhi’, prezentaţi ca apropiaţi ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum şi douăsprezece companii pe care le deţin sau controlează sunt printre ţintele acestor măsuri punitive, printre cele mai severe luate de administraţia lui Donald Trump împotriva Moscovei.