Banca Centrală din Rusia îşi suspendă achiziţiile de aur pentru a da prioritate persoanelor fizice
„Pentru a crea condiţiile necesare pentru a răspunde la cererea populaţiei, Banca Rusiei îşi suspendă achiziţiile de aur de la instituţiile de credit începând cu data de 15 martie 2022”, a informat Banca Centrală a Rusiei într-un comunicat de presă. „În prezent, cererea populaţiei pentru achiziţionarea de lingouri de aur a crescut, în special după eliminarea TVA pentru aceste tranzacţii”, a adăugat instituţia.
Banca Centrală a Rusiei a reluat achiziţiile de aur de pe piaţa internă de metale preţioase la data de 28 februarie 2002, după aproape doi ani de la suspendarea acestor operaţiuni, la câteva zile după intrarea forţelor armate ruseşti în Ucraina. Ulterior a fost decisă măsura eliminării TVA la achiziţiile de aur ale persoanelor fizice, după prăbuşirea rublei din cauza sancţiunilor impuse de ţările occidentale. Măsura este destinată evitării achiziţiilor în masă de valută de către populaţie, ceea ce ar slăbi şi mai mult moneda naţională a Rusiei. În plus, Moscova a introdus restricţii importante cu privire la achiziţionarea, retragerea şi scoaterea din ţară a valutei, scrie Agerpres.
De la intervenţia militară a Rusiei în Ucraina, rubla a pierdut 40% din valoarea sa în raport cu dolarul.
Aproape jumătate din rezervele valutare deţinute în străinătate de Banca Centrală a Rusiei au fost îngheţate de occidentali, ceea ce limitează foarte mult capacitatea de acţiune a Băncii Rusiei.