Banca Centrală a Rusiei reduce temporar operaţiunile de swap valutar
Limitarea operaţiunilor se va aplica în perioada 12 – 30 noiembrie.
Lichidităţile în ruble se referă la finanţările pe termen scurt pe care Banca Centrală a Rusiei le pune la dispoziţia sectorului bancar. Limitarea ar trebui să ducă la sprijinirea rublei, prin reducerea fondurilor disponibile pentru convertirea în valută.
‘Mai mult, Banca Centrală a Rusiei va estima nivelul lichidităţilor în ruble pentru operaţiunile de swap, ţinând cont de situaţia de pe piaţa valutară. În cazul unor presiuni speculative asupra pieţei valutare, o limitare a volumului operaţiunilor de swap valutar, alături de alte măsuri ale autorităţilor de politică monetară, va permite stabilizarea situaţiei’, a raportat instituţia.
După acest anunţ, rubla s-a apreciat cu aproape 1% faţă de dolar.
Luni, guvernatorul Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, a afirmat că va limita temporar nivelul lichidităţilor în ruble furnizate băncilor ruseşti, în urma ‘operaţiunilor speculative’ împotriva monedei Rusiei. Anul acesta, rubla s-a depreciat cu peste 25% faţă de dolar, în urma impunerii sancţiunilor occidentale.
Banca Centrală a Rusiei a cheltuit luna trecută 30 de miliarde de dolari pe lună pentru a cumpăra ruble de pe piaţă în încercarea de a susţine cursul de schimb.
Oficialii ruşi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, consideră că deprecierea rublei a fost provocată în principal de mişcările speculative de pe piaţă şi susţin că nu există motive pentru declinul suplimentar al monedei Rusiei.
Luni, Banca Centrală a Rusiei a anunţat că va permite anul viitor flotarea liberă a rublei, renunţând la intervalul de tranzacţionare, care este de 44,4 ruble pentru un coş de valute euro-dolar, după ce moneda Rusiei s-a depreciat în ultimele luni la un nivel record.
Prin flotarea liberă, rubla se tranzacţionează liber pe pieţele valutare, iar cursul de schimb se face în funcţie de cotaţiile medii de pe piaţa interbancară.
Banca Centrală a Rusiei a anunţat că, în cazul unei ameninţări la adresa stabilităţii financiare, va interveni pe piaţa valutară pentru a atenua volatilitatea rublei.
Deprecierea monedei ‘umflă’ veniturile la buget, care, în cazul Rusiei, se compun în mare parte din exporturile de hidrocarburi vândute în valută. Însă, deprecierea monedei stimulează şi inflaţia, care a depăşit 8%, afectând consumul într-un moment în care economia Rusiei este în pragul recesiunii.