Banca Centrală a Turciei a menţinut nemodificată dobânda de bază
Decizia este în linie cu aşteptările economiştilor intervievaţi de Bloomberg, care se aşteptau ca toate dobânzile să rămână nemodificate.
‘Comitetul va menţine o politică monetară prudentă şi va implementa măsuri suplimentare de înăsprire a politicii monetare la momentul potrivit, până când perspectivele privind inflaţia pe termen mediu sunt în linie cu ţintele pe termen mediu’, se arată în declaraţia publicată de Banca Centrală a Turciei.
Rata inflaţiei în august a fost de 8,2%, a treia lună consecutiv în care a depăşit 8%, în timp ce ţinta iniţială anunţată de Banca Centrală a Turciei era de 5%.
Lira turcească s-a depreciat cu 5,1% după ce preşedintele Rezervei Federale americane, Ben S. Bernanke, a anunţat la data de 22 mai că ar putea reduce măsurile de stimulare monetară, declaraţie care a redus apetitul pentru activele de pe pieţele emergente. Fuga capitalurilor pune serioase probeleme economiilor emergente. Turcia este puternic dependentă de intrările străine de capital pentru a-şi finanţa deficitul de cont curent, echivalent cu 7,1% din PIB.