Banca centrală a Turciei a redus dobânda de bază pentru a şaptea lună consecutiv
Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a instituţiei, comitetul de politică monetară de la Banca centrală a Turciei a redus dobânda la creditele overnight cu 25 de puncte de bază, la 8,25%, dar a menţinut dobânda repo pe o săptămână la 7,50% precum şi dobânda pentru împrumuturile overnight la 7,25%.
Toţi cei 18 economişti intervievaţi de Reuters se aşteptau la o reducere a dobânzii de politică monetară, 17 dintre economişti mizând pe o reducere de 25 de puncte de bază şi doar unul se aştepta la o scădere cu 50 de puncte de bază.
Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, care vrea să stimuleze creşterea economică pe bază de consum, a cerut în repetate rânduri Băncii centrale să ieftinească creditele. Potrivit celor mai recente date, economia Turciei a înregistrat o creştere sub aşteptări de 3,1% în trimestrul al doilea.
‘Graţie scăderii preţurilor la alimente, inflaţia de bază ar urma să scadă pe termen scurt. Cu toate acestea, recentele ajustări de taxe în cazul preţurilor la combustibili şi alţi factori de cost limitează îmbunătăţirea inflaţiei astfel că este necesară menţinerea unei politici monetare prudente’, a informat Banca centrală a Turciei într-un comunicat de presă.
Tentativa de puci din 15 iulie şi evoluţiile ulterioare au crescut incertitudinea cu privire la perspectivele economice ale ţării şi de asemenea a dat naştere la îngrijorări cu privire la o posibilă retrogradare a ratingului. Însă, miercuri, agenţia de rating Moody’s a anunţat miercuri că şocul tentativei de puci s-a risipit astfel că se aşteaptă să încheie luna viitoare procedura de revizuire a ratingului Turciei.
Separat, vicepremierul turc, Mehmet Simsek a declarat joi că Guvernul de la Ankara ar putea să-şi revizuiască ţinta de creştere economică pentru acest an, 4,5%, şi simultan să îşi majoreze estimările privind deficitul de cont curent din cauza tentativei de puci din luna iulie şi a înrăutăţirii situaţiei de securitate. În 2015, Turcia a înregistrat o creştere economică de 4%.