Banca Centrală a Ungariei se aşteaptă la o revenire mai lentă a economiei

Revenirea Ungariei de pe urma pandemiei de coronavirus ar putea fi mai lentă decât se anticipa, au declarat vineri pentru Reuters două surse din interiorul Băncii Centrale a Ungariei, care au adăugat că instituţia se apropie de limitele sale cu privire la instrumentele pentru stimularea economiei, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 04 sept. 2020, 12:14
Banca Centrală a Ungariei se aşteaptă la o revenire mai lentă a economiei

Potrivit acestor surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, prognozele anterioare referitoare la o revenire în formă de „V” au fost spulberate după publicarea datelor statistice pe trimestrul al doilea, care arată că economia ungară a înregistrat o contracţie anuală de 13,6%, cea mai gravă din Europa Centrală şi aproape dublă faţă de ceea ce estima Banca Centrală în luna iunie.

În lunile iunie şi iulie, Banca Naţională a Ungariei (NBH) a redus dobânda de bază cu un total de 30 de puncte de bază, până la 0,6%, şi de asemenea a anunţat că îşi menţine estimările anterioare referitoare la o creştere economică în acest an cuprinsă între 0,3% şi 2%, în timp ce economiştii intervievaţi de Reuters mizează pe o contracţie cuprinsă între 4% şi 5%.

Sursele au dezvăluit că prognozele optimiste ale Băncii Centrale precum şi speranţele referitoare la o revenire rapidă se bazau pe două presupuneri: că investiţiile guvernamentale vor diminua impactul loviturii asupra economiei şi că un al doilea val al pandemiei poate fi evitat. Sursele au precizat că în prezent NBH îşi revizuieşte estimările privind evoluţia Produsului Intern Brut.

„Am plecat de la presupunerea că investiţiile, în special cele guvernamentale vor interveni, însă în al doilea trimestru acestea au fost foarte slabe”, a declarat una dintre surse. „Intuiţia îmi spune că am putea avea o recesiune cuprinsă între 5% şi 7% în acest an, dar noile prognoze abia acum sunt elaborate”, a adăugat sursa.

Potrivit surselor, în prezent cel mai realist scenariu este cel al unei reveniri în forma logo-ului mărcii Nike (‘Nike swoosh’).

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că Ungaria trebuie să ia măsuri pentru a relansa economia. Guvernul de la Budapesta a cheltuit deja sute de miliarde de forinţi în acest an pentru un program de protejare a locurilor de muncă precum şi pentru achiziţionarea de echipamente medicale necesare în timpul pandemiei, avertizând că noi posibile măsuri ar putea duce deficitul bugetar până la 7%-9% din PIB.

La rândul său, Banca Naţională a Ungariei a lansat un program de relaxare cantitativă în valoare de 1.000 de miliarde de forinţi (3,3 miliarde de dolari), o schemă în valoare de 1.500 miliarde de forinţi destinată furnizării de credite ieftine pentru micile companii şi un program de obligaţiuni corporate în valoare de 450 miliarde de forinţi destinat marilor firme.

„Din câte ştim în prezent suntem aproape de limită”, a declarat cea de-a doua sursă la o întrebare privind marja de manevră a NBH. „Programul de relaxare cantitativă se derulează în continuare şi există o finanţare abundentă disponibilă în schema de credite ieftine”, a adăugat sursa citată de Reuters.

Banca Centrală a Ungariei a exclus o nouă reducere a dobânzii de politică monetară, una dintre surse precizând că o astfel de ideea a devenit acum tabu. Spaţiul de manevră al instituţiei este imitat şi de inflaţia ridicată, care în luna august a ajuns în zona superioară a intervalului 2%-4% avut în vedere de Banca Centrală, precum şi de deprecierea forintului.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...