Banca centrală din Ungaria a redus dobânda cheie pentru prima oară după 2010

Banca centrală din Ungaria a redus miercuri dobânda de politică monetară, cea mai ridicată din UE, cu 0,25 puncte procentuale, la 6,75%, pentru prima oară după aprilie 2010, din cauza agravării recesiunii, şi a luat prin surprindere analiştii, relatează Bloomberg.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 15:11
Banca centrală din Ungaria a redus dobânda cheie pentru prima oară după 2010

Dobânda pentru depozitele pe termen de două săptămâni a fost redusă cu de la 7% la 6,75%, fiind probabil ca noi măsuri de acest fel să fie luate în acest an, temerile legate de absenţa creşterii economice fiind mai mari decât cele privind accelerarea inflaţiei, consideră analişti ai Morgan Stanley, Danske Bank şi Capital Economics.

Forintul s-a depreciat cu 0,7%, la 282,98 unităţi pentru un euro, în urma informaţiei.

„Banca centrală va continua probabil să reducă dobânda, dar va evita măsurile agresive, problema creşterii economice fiind foarte dificilă”, a declarat Lars Christensen, analist la banca Danske în Copenhaga.

Economia Ungariei s-a contractat cu 0,2% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale acestui an şi cu 1,2% comparativ cu intervalul similar din 2011.

Citeste si: Ungaria este din nou în recesiune

Datele arată că economia este tehnic în recesiune, iar scăderea puternică a cererii pe piaţa externă afectează perspectivele de creştere, potrivit consiliului monetar al băncii.

Inflaţia, cea mai ridicată din UE, s-a accelerat la 5,8% în iulie, de la 5,6% în iunie, faţă de ţinta de 3% a băncii centrale.

Preşedintele băncii centrale, Andras Simor, consideră că inflaţia s-ar putea apropia de ţinta oficială în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin Fondul European Agricol
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat luni Comisiei Europene modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115, astfel încât achiziţia de animale de reproducţie să......
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de ...
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va anunţa în curând noi taxe vamale pentru autovehicule, aluminiu ...
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că a aprobat ...