Banca centrală din Ungaria a redus dobânda de bază la nivelul record de 4,75%

Economica.net
23 04. 2013
nemzetibank15_17957100

Decizia comitetului de politică monetară de la NBH era una aşteptată de 25 din cei 26 de analişti intervievaţi de Bloomberg.

‘Surpriza ar fi fost dacă banca centrală nu ar fi redus dobânda astăzi, având în vedere scăderea masivă a randamentului obligaţiunilor în ultimele săptămâni şi faptul că inflaţia se află la cel mai scăzut nivel din ultimi 38 de ani’, a declarat Zoltan Arokszallasi, economist la Erste Group Bank AG.

Noul guvernator Gyorgy Matolcsy a arătat recent că Banca centrală a Ungariei este doar la începutul reînnoirii politicii monetare. De asemenea, Matolcsy a anunţat recent că Banca centrală a Ungariei va utiliza o parte din rezervele sale valutare pentru a acorda IMM-urilor credite preferenţiale. Încă înainte de numirea în funcţia de guvernator, Matolcsy a apreciat că Banca centrală a Ungariei trebuie să utilizeze măsuri ‘neortodoxe’, inclusiv măsuri utilizate de Banca Centrală Europeană şi Rezerva Federală americană pentru a stimula economia.

În schimb, Banca Naţională a României a lăsat dobânda de politică monetară la 5,25%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.