Banca Centrală Europeană creşte ponderea femeilor în funcţii de răspundere
Condusă din noiembrie de franţuzoaica Christine Lagarde, prima femeie aflată în acest post, BCE doreşte să crească ponderea femeilor la diferite niveluri de management într-un procent variind între „40% şi 51% până în 2026”, conform unui comunicat citat de Agerpres.
Instituţia vrea să sporească ponderea atât anuală a femeilor numite în funcţii noi sau libere pe plan intern, cât şi generală a personalului feminin la toate nivelurile de remunerare.
Astfel obiectivele stabilite includ posturi de „expert” şi de „analist” care figurează la nivelul mediu de salarizare.
„Vrem ca echilibrul între sexe să fie mai degrabă acum normă, decât să se transforme într-o revoluţie mai târziu”, a declarat Christine Lagarde într-un comunicat.
Instituţia, care are aproape 3.800 de salariaţi în ramurile sale de politică monetară şi de supervizare bancară, între care 45% femei, trebuie „să reflecte societatea pe care o servim”, adaugă Lagarde.
Obiectivele asumate urmează să fie îndeplinite până în 2026, an care coincide cu sfârşitul mandatului Christinei Lagarde.
La capătul programului precedent, care viza dublarea ponderii femeilor în posturi de conducere între anii 2013 şi 2019, instituţia a depăşit uşor obiectivul său de 28%, ridicând acest procent la 30%.
Dar ponderea femeilor „în toate posturile de conducere” a trecut de la 17% la 30%, fără să fie atins obiectivul de 35%.
BCE va lansa de altfel săptămâna viitoare cea de-a doua ediţie a programului său de burse de studii vizând femei economiste (‘Women in economics’).
Prima ediţie lansată anul trecut a atras 269 femei candidate provenind din toate ţările UE. Cinci studente au obţinut în final o bursă în valoare de 10.000 de euro.
Prin acest program, BCE vrea să dezvolte cariera femeilor în domeniul băncilor centrale şi mai extins în economie, indică o purtătoare de cuvânt, citată de AFP.