Banca Comercială Carpatica a înregistrat o pierdere de 37,3 milioane de lei, la 9 luni

Banca Comercială Carpatica a înregistrat o pierdere de 37,3 milioane de lei, în primele nouă luni din acest an, cu 10,8 milioane de lei mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 17:33
Banca Comercială Carpatica a înregistrat o pierdere de 37,3 milioane de lei, la 9 luni

‘Pierderea netă pentru primele 9 luni ale anului 2016 este cu 10,8 milioane lei mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, în principal pe fondul recunoaşterii de provizioane de trei ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul curăţării bilanţului de creditele neperformante’, se arată în document.

Potrivit acestuia, în perioada ianuarie – septembrie banca şi-a atins ţinta bugetată în ceea ce priveşte venitul total din exploatare (+1%), chiar dacă valoarea veniturilor din exploatare se situează cu 14% sub nivelul aceloraşi venituri din perioada similară a anului trecut (75,8 milioane de lei, faţă de 88,4 milioane de lei în 2015).

‘Pierderea netă raportată pentru primele 9 luni ale anului 2016 (37,3 milioane lei) este cu 10,7 milioane lei mai mică decât pierderea bugetată pentru această perioadă, fapt datorat în principal înregistrării unor provizioane pentru credite mai mici decât cele prevăzute în buget (8,3 milioane lei), respectiv unor recuperări din credite scoase în afara bilanţului cu 3,1 milioane lei mai mari decât nivelul bugetat. Faţă de perioada similară a anului precedent, banca a pierdut 14% din nivelul veniturilor din exploatare (venitul net din activităţile bancare), pierdere care a fost însă compensată aproape integral de reducerea cheltuielilor operaţionale cu 11%. Reducerile de cheltuieli operationale recurente sunt în linie cu cele prognozate în Bugetul de venituri şi cheltuieli (economie -3% faţă de buget), iar în termenii anualizaţi reprezintă o reducere cu -13% faţă de nivelul cheltuielilor similare ale anului precedent’, informează banca.

În ceea ce priveşte solvabilitatea, rata de adecvare a capitalului de 12,6%, în creştere de la 4,9% la 31 decembrie 2015. Revenirea solvabilităţii peste minimul reglementat se datorează majorării de capital înregistrată în luna februarie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primele cifre despre investiția celebrei familii Julius Meinl în hotelul Ambasador din București, care se va deschide în 2027
FOTO Primele cifre despre investiția celebrei familii Julius Meinl în hotelul Ambasador din București, care se va deschide ...
Julius Meinl Living, parte din grupul Julius, a intrat anul trecut pe piața hotelieră din România prin achiziția hotelului Ambasador din București, care se va redeschide în 2027 după ample......
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Municipalitatea din Paris se pregăteşte pentru valuri de caniculă cu temperaturi care ar putea atinge 50 de grade Celsius ...
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri iar valoarea totală ...
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo (foto), a indicat că serviciile ilegale de streaming online şi drept urmare scăderea ...