Banca Comercială Carpatica finanţează ordinele de plată aflate în circuitul de decontare

Economica.net
22 05. 2012
carpatica_01_98182400_02760600_47857300

Creditul ACUM poate fi acordat pe termen foarte scurt (maximum patru zile lucrătoare) şi acoperă până la 95% din valoarea ordinelor de plată creditate.

Acest credit este procesat pe fluxul şi documentaţia simplificată de credit pentru persoane juridice şi se acordă în lei/valută, fiind supus unui termen de analiză şi acordare de câteva ore, precizează BCC.

„Acest credit este indispensabil tuturor firmelor care înregistrează decalaje între încasări şi plăţi în activitatea zilnică. Avem avantajul unei aprobări şi acordări rapide, pentru o gamă largă de operaţiuni: plata instrumentelor de debit (BO/CEC) scadente, plata ratelor de credit scadente, plata comisioanelor de credit. Sprijinim, astfel, lumea afacerilor, pentru ca managerii să se poată concentra pe deciziile investiţionale, banca ocupându-se de activitatea curentă pe care firmele lor o desfăşoară”, a declarat directorul general adjunct al BCC, George Ciobănaşu.