Banca Europeană de Investiţii a oprit orice noi împrumuturi către Volkswagen

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat joi că a suspendat orice noi împrumuturi către grupul german Volkswagen şi verifică dacă precedentele credite ar putea avea legătură cu scandalul emisiilor, informează Reuters.
Economica.net - J, 14 ian. 2016, 13:20
Banca Europeană de Investiţii a oprit orice noi împrumuturi către Volkswagen

Orice împrumuturi noi sunt deocamdată stopate’, a afirmat preşedintele BEI, Werner Hoyer, la o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles.

Conform informaţiilor din presa germană, începând din 1990 şi până în prezent BEI a acordat Volkswagen credite în valoare de 4,6 miliarde de euro, printre altele şi pentru dezvoltarea de motoare cu emisii reduse, precum şi pentru construcţia de facilităţi în America de Sud.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 – 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...