Banca Greciei: Cel mai pesimist scenariu pentru testele stres indică încă doi ani de recesiune
Cele patru bănci de importanţă sistemică din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus, Alpha şi Eurobank, deţinute majoritar de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), sunt verificate pentru a se vedea dacă pot face faţă unor viitoare şocuri, după încheierea procesului de recapitalizare din această vară, în valoare de 28 miliarde de euro.
Rata creditelor neperformante a urcat la 28% din totalul împrumuturilor, din cauza şomajului record, a scăderii salariilor şi a majorării taxelor.
‘Conform scenariului de bază, care reprezintă estimarea noastră şi a reprezentanţilor Uniunii Europene, Băncii Central Europene şi Fondului Monetar Internaţional, Grecia va reveni pe creştere în 2014. Conform celui mai pesimist scenariu, creşterea va reveni doar în 2016, până atunci înregistrându-se o scădere uşoară a economiei’, a afirmat George Provopoulos.
Compania de consultanţă BlackRock Solutions urmează să deruleze în Grecia noile teste de stres pentru bănci, într-un mediu macroeconomic îmbunătăţit, care sporeşte optimismul că băncile de importanţă sistemică vor reuşi să îndeplinească cerinţele privind capitalul fără a apela la fonduri publice.
Chiar şi în condiţii mai dure decât cele prevăzute de BlackRock, băncile elene pot face faţă cerinţelor privind capitalul în majoritatea cazurilor, fără a apela la ajutorul statului, afirmă sursele bancare. Acestea adaugă că orice solicitări suplimentare de majorare a capitalului în urma testelor de stres vor fi acoperite din profiturile operaţionale, din sinergiile realizate în urma numeroaselor fuziuni şi din fondurile atrase în urma vânzării unor active.
Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings estima că eforturile celor patru bănci de importanţă sistemică din Grecia de a-şi restructura activitatea şi de a integra recentele achiziţii bancare ar putea duce la reduceri de costuri şi ar putea sprijini profiturile şi capitalul.
Totuşi, agenţia avertizează că rămân riscuri dacă se prelungeşte şi se adânceşte recesiunea în Grecia, iar planificatele reduceri de costuri nu se materializează.
Fitch se aşteaptă ca economiile realizate în primul semestru din acest an prin restructurare şi integrare să ducă la o eficienţă mai sporită. Din semestrul doi 2012, Piraeus a fost cea mai activă în achiziţii bancare, obţinând active totale de 95 miliarde de euro şi o poziţie de lider în Grecia, cu o cotă de piaţă de piaţă la împrumuturi şi depozite de aproximativ 30%. De asemenea, Alpha a achiziţionat Emporiki Bank, iar Eurobank a cumpărat New Hellenic Postbank şi New Proton Bank, cele două bănci având active totale de 74 miliarde de euro şi, respectiv, 82 miliarde de euro, la sfârşit lunii iunie 2013.
National Bank of Greece (NBG), cea mai mare bancă elenă după active (110 miliarde de euro), a fost mai puţin activă în consolidarea internă, dar a beneficiat de operaţiunile profitabile ale subsidiarei din Turcia.
În ciuda climatului dificil din Grecia, profitabilitatea celor patru bănci de importanţă sistemică s-a îmbunătăţit în primul semestru din acest an, beneficiind de costurile de finanţare mai scăzute şi de scăderea creditelor neperformante. Reducerile de costuri în urma recentelor achiziţii, împreună cu o scădere suplimentară a costurilor de finanţare şi o încetinire a deteriorării calităţii activelor, ar putea îmbunătăţi profitabilitatea băncilor pe plan intern în 2013 şi 2014, apreciază Fitch.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).