Banca Greciei: Nu vor fi atenuate în viitorul apropiat restricţiile asupra mişcărilor de capital
O astfel de decizie necesită trimiterea unei cereri către Banca Centrală Europeană, aprobarea ei şi apoi adoptarea unui act legislativ sau a unei decizii ministeriale, a precizat BoG.
Nicio astfel de cerere nu a fost trimisă către BCE, a confirmat o sursă bancară care a dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Alte surse au apreciat săptămâna aceasta că autorităţile de la Atena ar putea decide atenuarea restricţiilor cu care se confruntă companiile, în special importatorii.
Băncile greceşti, închise din 29 iunie din cauza retragerilor masive, şi-au redeschis porţile cu aproape o lună mai târziu, pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile asupra mişcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor ce pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.