Banca Mondială: Aproape jumătate din populaţia lumii trăieşte cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi

Economica.net
17 10. 2018
saracie_1_21924800_55581200

„Faptul că 3,20 dolari este suma disponibilă pentru traiul zilnic reflectă nivelul sărăciei în ţările cu venituri scăzute şi medii, iar suma de 5,50 dolari/zi reflectă nivelul din ţările cu venituri superioare şi medii”, se arată în Raportul Bianual al Băncii Mondiale privind Sărăcia şi Prosperitatea Comună intitulat „Asamblarea pieselor din puzzle-ul sărăciei” („Piecing Together the Poverty Puzzle”).

Banca Mondială rămâne în continuare dedicată îndeplinirii obiectivului de a pune capăt sărăciei extreme, definită drept traiul cu mai puţin de 1,90 dolari/zi, până în anul 2030. Cota populaţiei lumii care trăieşte la limita sărăciei extreme a scăzut la 10% în 2015, însă ritmul de reducere a sărăciei extreme a încetinit, după cum a avertizat Banca Mondială pe 19 septembrie.

Cu toate acestea, de vreme ce creşterea economică se traduce prin aceea că o cotă mult mai mare din populaţia săracă a lumii trăieşte acum în ţări mai bogate, deschiderea unor linii de credit suplimentare dedicate luptei împotriva sărăciei şi înţelegerea mai profundă a factorilor care determină sărăcia sunt cruciale pentru a putea combate sărăcia cu eficienţă, se afirmă în raportul citat.

„Scopurile noastre sunt acelea de a pune capăt sărăciei extreme până în anul 2030 şi de a spori nivelul prosperităţii comune, iar noi rămânem angajaţi pe calea îndeplinirii acestor scopuri. În acelaşi timp, putem avea o imagine mai bună asupra sărăciei la niveluri diferite şi pe mai multe dimensiuni, în toată lumea. Această imagine evidenţiază faptul că sărăcia este mai răspândită şi mai înrădăcinată, relevând cât de importantă este investiţia în oameni”, a declarat preşedintele Grupului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.

Deşi rata sărăciei extreme a scăzut în mod substanţial, de la 36% în 1990, cercetarea detaliată din raport cu privire la natura sărăciei demonstrează magnitudinea provocărilor apărute în cadrul încercărilor de eradicare a sărăciei. Peste 1,9 miliarde de persoane, sau 26,2% din populaţia lumii, trăiau cu mai puţin de 3,20 dolari în 2015. Aproape 46% din populaţia lumii trăia atunci cu mai puţin de 5,50 dolari/zi.

„Raportul merge dincolo de măsurile monetare dedicate eradicării sărăciei, pentru a putea înţelege modul în care accesul la aprovizionarea cu apă, la salubritate, la învăţământ sau la electricitate influenţează bunăstarea unei familii. Şi de vreme ce povara sărăciei cădea adesea cel mai greu pe femei şi pe copii, raportul analizează cum sărăcia poate varia în funcţie de gospodărie.
Raportul constată că veniturile celor mai săraci 40% au crescut în 70 din cele 91 de economii monitorizate. În peste jumătate dintre economii, veniturile lor au crescut mai rapid decât media, cu alte cuvinte redistribuţia veniturilor a crescut”, se menţionează în comunicatul Băncii Mondiale.

Cu toate acestea, progresul pe calea obţinerii dezideratului de prosperitate comună a încetinit în anumite regiuni ale lumii. Raportul mai avertizează şi asupra faptului că datele necesare pentru a evalua prosperitatea comună sunt cele mai slabe calitativ, chiar în ţările care au nevoie de aceste date pentru a-şi îmbunătăţi situaţia. Numai una din patru ţări din economiile slab dezvoltate şi patru din cele 35 ţări care sunt recunoscute ca fiind fragile şi afectate de conflicte deţin date privitoare la evoluţia în timp a prosperităţii comune.