Banca Mondială: Creşterea economiei globale a revenit la nivelul de dinaintea crizei financiare
Conform prognozei instituţiei financiare internaţionale, economia globală va creşte cu 3,1% anul acesta, urmând să încetinească uşor, la 3% în 2019 şi la 2,9% în 2020. În estimarea din iunie, BM previziona un avans de 2,9% în 2018.
Banca Mondială estimează că în 2017 creşterea economiei mondiale a fost de 3%, cel mai rapid ritm din 2011 şi o redresare semnificativă faţă de nivelul scăzut de 2,4% înregistrat în 2016, după criza financiară.
‘Redresarea extinsă a economiei mondiale este încurajatoare’, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
Economiile avansate ar urma să înregistreze un avans de 2,2%, în timp ce statele în curs de dezvoltare ar urma să urce cu 4,5% anul acesta.
‘Creşterea economiilor avansate ar urma să se modereze uşor, la 2,2% în 2018, deoarece băncile centrale renunţă gradual la măsurile de relaxare a politicii monetare, iar redresarea investiţiilor se stabilizează. Pe pieţele emergente şi cele în curs de dezvoltare, creşterea se va întări cu 4,5% în 2018, în urma redresării preţurilor la materiile prime’, se arată în raportul BM.
PIB-ul SUA ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 2,5%, China o creştere de 6,4%, Japonia o expansiune de 1,3%, iar zona euro de 2,1%.