Banca Mondială: Economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi 2018

Economica.net
20 10. 2017
img_20160112-130508_03636200

‘PIB-ul va creşte probabil cu 5,5% în acest an, datorită măsurilor de stimulare fiscală şi a îmbunătăţirii economiei europene. Majorarea consumului ar urma să extindă deficitul de cont curent la 3,1% în 2017, de la 2,4% în 2016. Inflaţia ar urma să crească, reflectând cererea internă excesivă şi atenuarea efectelor reducerilor de taxe. Banca Naţională a României se aşteaptă la o majorare graduală a inflaţiei spre 2% la sfârşitul lui 2017’, relevă raportul BM.

Banca Mondială previzionează o expansiune a PIB de 4,1% pentru 2018 şi de 3,6% în 2019, iar deficitul de cont curent ar urma să ajungă la 3,5% anul viitor şi la 3,8% în 2019.

Instituţia financiară internaţională avertizează că acumularea presiunilor fiscale şi cererea internă excesivă limitează spaţiul de manevră pentru autorităţi în acest an şi în viitor. Deficitul fiscal şi deficitul cel de cont curent sunt în creştere, iar dinamicile datoriei publice nu s-au stabilizat.

Aceste evoluţii fac ca economia României să fie din ce în ce mai vulnerabilă la şocurile exogene. ‘Autorităţile ar trebui să ia în considerare măsuri fiscale suplimentare dacă deficitul bugetar riscă să depăşească 3% din PIB în 2017 şi în 2018’, se arată în raportul Băncii Mondiale.

Pe plan extern, probabila reducere a volumului achiziţiilor lunare de active de către Banca Centrală Europeană şi ratele mai ridicate ale dobânzilor pe plan global ar putea duce la o repoziţionare a încrederii investitorilor faţă de pieţele emergente şi la costuri de refinanţare mai ridicate, întărind presiunile fiscale. Aspectul pozitiv vine din creşterea peste estimări a zonei euro, care va acţiona ca un motor de creştere în UE, inclusiv în România, consideră BM.

De asemenea, instituţia consideră că majorarea potenţialului de creştere a României necesită atenţie la agenda reformelor structurale. Reformarea administraţiei publice şi măsurile de combatere a corupţiei, majorarea veniturilor din taxe prin reforme administrative, îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii cheltuielilor publice, implementarea noului cadru legal pentru guvernanţa corporatistă a companiilor deţinute de stat rămân priorităţile reformei, se mai arată în raport.

Nu în ultimul rând, este necesară reînnoirea eforturilor pentru îmbunătăţirea participării forţei de muncă şi majorarea numărului de angajaţi deoarece rata şomajului rămâne ridicată în rândul tinerilor şi a celor cu calificare scăzută, şi pentru a asigura tuturor românilor acces la servicii publice de calitate ridicată. Gradual, concentrarea pe politica fiscală trebuie să fie reechilibrată de la majorarea consumului spre sprijinirea unei căi de convergenţă sustenabile, apreciază Banca Mondială.

Banca Mondială estima în mai că economia României va înregistra un avans de 4,4% în acest an, faţă de o expansiune de 3,7% previzionată în ianuarie. De asemenea, instituţia financiară internaţională a revizuit în creştere cu 0,3% estimările pentru 2018 şi 2019, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% şi, respectiv, 3,5%.

Creşterea economică pentru Europa şi Asia Centrală ar urma să ajungă la 2,2% în 2017, cel mai semnificativ avans în regiune din 2011, a previzionat Banca Mondială.