Tehnologia generează beneficii pentru cei cu venituri mari şi pentru cele mai avansate companii aflate în regiunile prospere, însă riscă să sporească rata şomajului şi să împingă şi mai mulţi oameni într-o stare de sărăcie, în unele dintre zonele cele mai defavorizate ale Europei, informează documentul intitulat „Creştere prin unitate: Modernizarea mecanismului de convergenţă al Europei“, scrie News.ro.
Lucrătorii necalificaţi sunt mult mai vulnerabili la şocurile unei pieţe a muncii aflată în schimbare, conform raportului citat.
Reglementările costisitoare existente în multe ţări din Europa Centrală şi de Sud descurajează creşterea firmelor, crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii străine directe.
”În ultimii 15 ani, numărul de meserii ce implică muncă fizică a scăzut în UE cu peste 15%, în timp ce meseriile ce implică analiză şi creativitate au crescut cu acelaşi procentaj. Această tendinţă este în curs de creştere”, se menţionează în raport.
Raportul recomandă decidenţilor politici să-şi intensifice eforturile de creştere a competenţelor lucrătorilor, pregătindu-i pentru noi ocupaţii, pe o piaţă a muncii care evoluează rapid. În acest fel, se vor îmbunătăţi şi standardele de viaţă în acele ţări şi regiuni rămase la niveluri inferioare de dezvoltare, spun oficialii Băncii Mondiale.
„Remarcabilul mecanism de convergenţă al UE a sporit nivelul de creştere şi prosperitate, aducând beneficii oamenilor şi firmelor din toată Europa, de peste 60 de ani. Cu toate acestea, convergenţa nu se realizează în mod automat. Acest mecanism se va bloca dacă nu se iau măsuri pentru a se asigura că toţi oamenii obţin aceleaşi beneficii“, a declarat directorul executiv al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva.
Ea afirmă că, pentru a menţine acest avânt, este nevoie de politici prin care să se asigure că oamenii deţin competenţele necesare pentru a valorifica noi oportunităţi.
”Accesul sporit la învăţământ şi formare, alături de îmbunătăţirea mediului de afaceri naţional vor crea mai multe locuri de muncă pentru oameni“, subliniază Kristalina Georgieva.
Raportul mai sugerează că birocraţia împovărătoare trebuie eliminată pentru a permite firmelor să-şi valorifice întregul potenţial şi pentru a putea beneficia de tranziţia spre tehnologie.
”Discrepanţele crescânde dintre statele din nord şi cele din sud înregistrate la nivelul productivităţii în ultimele două decenii ilustrează provocările imediate cu care se confruntă Europa. În perioada scursă de la sfârşitul anilor 1990 şi până în prezent, creşterea productivităţii a înregistrat o decelerare de la 2% la 1,5% în Europa de Nord, în timp ce în Europa de Sus decelerarea a fost de două ori mai rapidă”, punctează raportul.
Educaţia de calitate scăzută în anumite regiuni şi ţări ale UE creează şi un clivaj socio-economic între cei mai bogaţi şi cei mai săraci. În 50% din statele UE, peste 20% dintre adolescenţii cu vârste de peste 15 ani se află sub nivelul de bază al cunoştinţelor necesare pentru citit şi pentru matematică, în timp ce în Bulgaria, Malta, România şi Slovacia, procentajul respectiv depăşeşte 30%.
”Pentru a înlătura diferenţele existente la nivelul pieţei muncii, guvernele trebuie să regândească sistemele educaţionale şi să introducă politici pentru crearea unor oportunităţi egale în educaţie şi angajare pe piaţa muncii. În multe ţări, sunt necesare îmbunătăţiri radicale pentru a înzestra elevii şi studenţii cu competenţele care le sunt necesare pentru a concura cu succes pentru locurile de muncă disponibile în viitor”, adaugă oficialii Băncii Mondiale.
Îmbunătăţirea mediului de afaceri din UE va mai ajuta firmele să beneficieze de pe urma procesului de creştere continuă în regiune, stimulând inovaţia şi încurajând adoptarea unor noi tehnologii. În Grecia, Italia, Slovacia şi Spania, de exemplu, microîntreprinderile oferă 40% din locurile de muncă.
„Uniunea Europeană creşte, însă europenii nu cresc prin unitate. Raportul de faţă subliniază necesitatea de a crea un mediu mai bun, pentru ca atât oamenii, cât şi societăţile comerciale, să poată beneficia de pe urma oportunităţilor care le sunt disponibile prin intermediul mecanismului de convergenţă european“, a declarat Arup Banerji, director regional al Băncii Mondiale pentru Ţările UE.
Potrivit acestuia, multe ţări, în special cele din nord, funcţionează în medii care prezintă un mare potenţial de creştere incluzivă.
”Trebuie să ne concentrăm pe politici care duc la crearea unor medii similare pentru acele ţări şi regiuni care rămân în urmă“, spune oficialul.