Banca Mondială recomandă României creşterea eficienţei declaraţiilor de avere

În cazul României, raportul priveşte sporirea eficienţei declaraţiilor de avere şi de interese. În pofida succeselor înregistrate de sistemul de integritate din România, Banca Mondială susţine că trebuie rezolvate unele provocări precum folosirea terţilor, activele deţinute peste hotare şi faptul că declaraţiile se depun pe hârtie.

Referindu-se la faptul că multe active sunt deţinute pe numele unor terţe părţi (rude, asociaţi de afeceri, prieteni etc.), ceea ce face practic imposibil de evaluat averea unui oficial public, Banca Mondială subliniază că „alte ţări care s-au confruntat cu această provocare au introdus declaraţii de avere atât pentru oficialii publici cât şi pentru membrii familiilor lor în calitate de beneficiari”.

În cazul dificultăţilor înregistrate în verificarea activelor deţinute în străinătate, precum proprietăţi imobiliare şi conturi bancare, Banca Mondială subliniază că „entităţi administrative precum Agenţia Naţională de Integritate nu pot primi asistenţă din partea entităţilor similare din alte jurisdicţii şi nici nu pot furniza asistenţă. ANI nu poate furniza informaţii unei instituţii similare din străinătate despre conturile bancare pentru că inspectorii de integritate ai ANI pot accesa informaţii doar dacă se deschide un dosar concret de verificare pe numele unui oficial public din România”.

O altă provocare importantă care împiedică creşterea eficienţei sistemului de declarare a averilor este faptul că sistemul este unul bazat pe declaraţiile pe hârtie. „Din această cauză, ANI utilizează foarte multe resurse financiare şi umane pentru a gestiona complexităţile ridicate de colectare, organizarea şi punerea la dispoziţia publicului a milioanelor de declaraţii. Acest lucru îngreunează dezvoltarea viitoare a sistemului de verificare. ANI a lansat la finele lui 2019 un proiect complex finanţat de UE care vizează elaborarea unei platforme tehnice pentru depunerea electronică a declaraţiilor. Legislaţia necesară trebuie însă să fie adoptată de Parlamentul României”, precizează Banca Mondială.

De asemenea, Banca Mondială subliniază că experienţa arată că România mai are multe de făcut în trecerea de la identificarea unei infracţiuni la punerea în aplicare a legii, în special când este vorba de oficiali aleşi. „Uneori nici o decizie finală a tribunalului nu garantează punerea în aplicare a legii. De exemplu, Parlamentul României a refuzat, în repetate rânduri, să îşi sancţioneze proprii săi membri. Un sistem anti-corupţie cu adevărat eficient necesită sprijinul tuturor instituţiilor, în special ale celor care au puterea de a introduce schimbări semnificative”, concluzionează raportul Băncii Mondiale.

„Din cauza pandemiei COVID-19, guvernele au cheltuit sume mari de bani în sistem de urgenţă, cu o viteză rapidă pentru a revigora economiile, precum şi pentru a-i proteja pe cei săraci şi vulnerabili, care suferă într-o manieră invers proporţională. Pe măsură ce ţările se îndreaptă spre o recuperare mai rezilientă şi mai incluzivă, este esenţială utilizarea prudentă a resurselor limitate într-o manieră transparentă „, a declarat Mari Pangestu, director executiv, Banca Mondială.

Ca reacţie la pandemia COVID-19, guvernele au cheltuit fonduri de urgenţă pe scară largă, uneori fără respectarea sistemelor obişnuite de control şi echilibru. Chiar dacă este de înţeles necesitatea de a acţiona fără întârziere, în absenţa unor mijloace de control adecvate, aceasta expune guvernele la o multitudine de riscuri privind corupţia, care pot submina eficacitatea răspunsului la pandemie. Pentru a încuraja un nivel sporit de responsabilitate, raportul recomandă guvernelor să îşi structureze în mod clar măsurile, să pună în aplicare normele corespunzătoare, să soluţioneze cazurile în care se constată încălcări şi să remedieze problemele cât mai rapid cu putinţă, de o manieră transparentă.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.