Banca Mondială revizuieşte în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2013

Mediul economic rămâne fragil pe plan mondial, iar redresarea lentă a statelor dezvoltate afectează creşterea economiei mondiale, se arată în raportul 'Global Economic Prospects' publicat miercuri de Banca Mondială, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 08:34
Banca Mondială revizuieşte în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2013

Evoluţia Produsului Intern Brut global a fost revizuită în scădere de Banca Mondială, care estimează că scăderea activităţii economice în Europa şi problemele fiscale din SUA vor continua să afecteze investiţiile şi cheltuielile, scrie Agerpres.

Economia mondială ar urma să crească cu 2,4% în 2013, de la 2,3% în 2012, după ce, în iunie, Banca Mondială estima un avans de 3% în 2013.

Andrew Burns, coordonatorul raportului ‘Global Economic Prospects’, a explicat că redresarea anticipată de Banca Mondială anul trecut este acum aşteptată să se înregistreze ‘mai aproape de sfârşitul primului trimestru şi în trimestrul doi din 2013, mai degrabă decât la la începutul anului’.

De asemenea, Banca Mondială a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei statelor în curs de dezvoltare, care anul trecut au înregistrat cel mai lent ritm de creştere într-un deceniu. Astfel, în 2013 Produsul Intern Brut al statelor în curs de dezvoltare va creşte cu 5,5%, faţă de 5,9% estimat în iunie, urmând să se accelereze la 5,7% în 2014 şi la 5,8% în 2015.

În economiile dezvoltate, creşterea ar urma să ajungă la 1,3% în 2013, din cauza reducerii cheltuielilor, a ratei ridicate a şomajului şi a încrederii scăzute din partea consumatorilor şi a mediului de afaceri. Avansul ar urma să se întărească la 2% în 2014 şi la 2,3% în 2015.

Astfel, Produsul Intern Brut al SUA ar urma să crească anul acesta cu 1,9%, sub estimările Rezervei Federale a SUA, iar China va înregistra o creştere mai modestă în următorii ani – 8,4% în 2013 şi 8% în 2014 şi în 2015.

După ce în iunie Banca Mondială a estimat o creştere economică de 1,1% a zonei euro, acum se prognozează continuarea recesiunii în 2013, când ar urma să se înregistreze un declin de 0,1%. Dar Banca Mondială apreciază că spre sfârşitul acestui an zona euro se va redresa, o estimare asemănătoare cu cea a Băncii Centrale Europene. Totuşi, avertizează economistul şef al Băncii Mondiale, Kaushik Basu, deciziile BCE din 2012 doar vor oferi zonei euro o perioadă de respiro, dar nu vor rezolva problemele cu care se confruntă regiunea.

Europa în ansamblul ei şi Asia Centrală vor înregistra o creştere economică de 3,6% în 2013, de 2,4% în 2014 şi de 4,3% în 2015, faţă de un avans economic estimat de 3% în anul 2012 şi după o creştere de 5,5% în 2011, potrivit raportului ‘Global Economic Prospects’ al Băncii Mondiale, publicat miercuri.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...