Banca Naţională a Austriei a repatriat 15 tone din aurul depozitat la Londra

Banca Naţională a Austriei (OeNB) a anunţat vineri că a repatriat 15 tone din rezervele sale de aur păstrate peste hotare, în conformitate cu planul său de a depozita în ţară jumătate din stocurile sale de metal preţios, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 11 dec. 2015, 13:29
Banca Naţională a Austriei a repatriat 15 tone din aurul depozitat la Londra

În luna mai a acestui an, OeNB, instituţie care administrează rezerva de 280 de tone de aur a Austriei, a informat că până în anul 2020 aproximativ 50% din rezervele de aur vor fi păstrate în Austria, 30% la Londra şi 20% în Elveţia. În prezent, cea mai mare parte din rezervele de aur ale OeNB sunt păstrate în Marea Britanie.

‘Până la finele lunii noiembrie, Banca Naţională a Austriei a readus în depozitele sale 15 tone de aur’, a informat OeNB într-un comunicat de presă. Un purtător de cuvânt al instituţiei a precizat că OeNB a început să repatrieze aurul depozitat la Londra în luna octombrie. După repatriere, Austria deţine pe teritoriul său aproximativ 65 de tone de aur, sau aproximativ 23% din rezervele sale, în timp ce aproape trei sferturi, 209 tone sunt la Londra, şi alte şase tone sunt în Elveţia.

‘Londra şi Zurich rămân cele mai importante centre de trading pentru aurul fizic’ a subliniat OeNB în comunicatul său de presă, reluând argumentul pe care l-a furnizat şi anterior atunci când a explicat de ce păstrează o parte atât de mare din rezervele sale de aur peste hotare. ‘Consideraţiile geopolitice din perioada războiului rece au jucat şi ele un rol’, a recunoscut Banca centrală din Viena, care este doar la o oră distanţă de fosta Cortină de Fier care a divizat Europa timp de patru decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...