Banca Reglementelor Internaţionale cere majorări decisive ale dobânzilor pe plan global, pentru a fi combătută inflația

Banca Reglementelor Internaţionale (Bank for International Settlements, BIS) a cerut ca dobânzile să fie majorate "rapid şi decisiv", pentru a preveni ca majorarea inflaţiei să fie şi mai problematică, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 iun. 2022, 22:08
Banca Reglementelor Internaţionale cere majorări decisive ale dobânzilor pe plan global, pentru a fi combătută inflația

Principalii guvernatori ai băncilor centrale au discutat la reuniunea anuală a BIS dificultăţile cu care se confruntă în prezent, într-unul din cele mai turbulente începuturi de an cu care s-au confruntat vreodată pieţele financiare globale.

Creşterea preţurilor la energie şi alimente este la cel mai ridicat nivel ultimele decenii în multe ţări. Dar remediul uzual – majorarea dobânzilor – sporeşte spectrul unei recesiuni, şi chiar a „stagflaţiei”, de tipul celei din anii ‘1970, când majorarea preţurilor a fost cuplată cu o creştere economică redusă sau negativă.

„Cheia pentru băncile centrale este să acţioneze rapid şi decisiv înainte ca inflaţia să devină adânc înrădăcinată. Trebuie acţionat în următoarele trimestre. Este foarte important dacă aceste şocuri inflaţioniste vor avea caracter permanent”, a afirmat Agustin Carstens, directorul general al BIS, la publicarea raportului anual al instituţiei.

BIS crede că o aterizare lină a economiei, unde dobânzile cresc fără a declanşa recesiunea, încă este posibilă, dar acceptă că este o situaţie dificilă. Răspunsul pieţelor financiare va fi, de asemenea crucial, a adăugat şeful BIS.

Acesta a explicat: „Dacă această înăsprire a politicii monetare generează pierderi masive, corecţii semnificative ale activelor, şi afectează consumul, investiţiile şi forţa de muncă, desigur va fi un scenariu mult mai dificil”.

Pieţele financiare globale sunt deja afectate de vânzările masive de active, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au început retragerea măsurilor de stimulare. Pieţele financiare aşteaptă cu interes sporit şedinţa de politică monetară din 21 iulie, având în vedere că BCE se pregăteşte să majoreze dobânda de referinţă, pentru prima dată în ultimii 11 ani. În 15 iunie, Rezerva Federală a SUA a majorat cu 0,75 puncte procentuale rata dobânzii, la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, cea mai mare creştere începând din 1994, pentru a contracara inflaţia ridicată.

Din ianuarie, pieţele bursiere globale înregistrează o scădere de 20%.

Carstens a declarat că recentele avertismente ale BIS privind scăderea preţurilor activelor înseamnă că actualele corecţii „nu sunt în mod necesar” o surpriză completă.

Săptămâna trecută, într-un raport publicat de Banca Reglementelor Internaţionale se arăt că recenta implozie a pieţelor de criptomonede indică faptul că avertismentele îndelungate privind pericolele monedei digitale descentralizate se materializează acum. De asemenea, BIS cere un efort mai amplu pentru dezvoltarea promiţătoare a monedelor digitale bancare centrale (CBDC).

Carstens a arătat spre recentul colaps al TerraUSD, al „monedei stabile” LUNA, şi scăderea cu 70% a bitcoin, cea mai importantă monedă digitală, drept indicatori ai existenţei problemelor structurale.

El a dat asigurări că turbulenţele nu ar urma să provoace o criză sistemică, de tipul celei provocate de creditele neperformante, care a dus la prăbuşirea financiară globală din 2008, dar pierderile sunt semnificative şi sporesc incertitudinile din cauza naturii opace a universului cripto.

„Pe baza informaţiilor pe care le avem, turbulenţele sunt destul de gestionabile. Dar există o mulţime de lucruri pe care nu le ştim”, a explicat şeful BIS.

Revenind la cadrul macroeconomic, el a adăugat că BIS nu se aşteaptă în prezent să ia amploare o perioadă de stagflaţie extinsă.

Deşi multe bănci centrale globale şi BIS au subestimat semnificativ cât de rapid a crescut inflaţia în ultimele şase – 12 luni, ele nu sunt în pericol să-şi piardă peste noapte credibilitatea câştigată cu greu, a dat asigurări Carstens. Acesta a adăugat: „Da, putem argumenta în privinţa unei erori de sincronizare a anumitor acţiuni şi a răspunsurilor băncilor centrale. Dar, în linii mari, cred că băncile centrale au răspuns în forţă, într-un mod eficace”.

Înfiinţată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, în primele nouă luni din 2024, iar transportul de containere a însumat......
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...