Banca Românească a lansat oferta de granturi nerambursabile pentru susținerea IMM-urilor

Banca Românească a început implementarea celor trei măsuri ale schemei de ajutor de stat din cadrul Programului Operațional Competitivitate, care este în valoare de un miliard de euro și este țintit pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, odată cu semnarea convenției de colaborare cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - J, 01 oct. 2020, 13:55
Banca Românească a lansat oferta de granturi nerambursabile pentru susținerea IMM-urilor

În cadrul măsurilor de sprijin instituite prin Ordonanța de Urgență 130/ 31.07. 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pot beneficia de acest ajutor de stat întreprinderi mici și mijlocii, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, organizații nonguvernamentale sau cabinete medicale individuale, fondurile alocate fiind:

– microgrant în sumă fixă pentru capital de lucru – 2.000 euro/beneficiar,
– granturi pentru capital de lucru, sub formă de cost unitar (15% din cifra de afaceri pe anul 2019),
– granturi pentru investiții acordate IMM-urilor (50.000 euro – 200.000 euro).

Schema de ajutor de stat are ca obiective specifice menținerea în piață a IMM-urilor din România, menținerea/creșterea numărului de angajați, diversificarea activităților IMM-urilor și sprijinirea activităților economice din domeniile de activitate care contribuie la reducerea soldului negativ al balanței comerciale.

„Ne bucurăm că Banca Românească este din nou printre primele bănci care sunt gata să contribuie la implementarea programelor guvernamentale destinate susținerii IMM-urilor cu afaceri afectate de pandemie. Avem astfel certitudinea că măsurile adoptate de Guvern în scopul oferirii de granturi nerambursabile pentru capital de lucru și investiții vor aduce contribuții semnificative la dezvoltarea activității economice”, a spus Liviu Rogojinaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Banca Românească este pregătită să susțină activitatea IMM-urilor inclusiv prin diverse soluții de creditare astfel încât antreprenorii să poată beneficia de acest ajutor chiar de la momentul aprobării granturilor.

“Activitatea IMM-urilor este susținută prin programe guvernamentale ale căror beneficii sperăm să fie fructificate cât mai rapid de către toți participanții la schema de ajutor de stat. Invităm astfel IMM-urile a căror activitate afectată de pandemie se încadrează în condițiile schemei de ajutor de stat să nu rateze această oportunitate. Dorința Băncii Românești este de a ajuta antreprenorii să continue să investească în extinderea capacităților de producție, în crearea de noi locuri de muncă, în proiecte de transformare digitală și eficientizare cu impact pozitiv asupra întregii economii”, a spus Oana Ilie, director general adjunct la Banca Românească.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru bucureşteni – Încep lucrări importante în centrul Capitalei. Ce zone sunt afectate, ce restricţii de circulaţie intră în vigoare şi care sunt rutele ocolitoare
Anunţ pentru bucureşteni – Încep lucrări importante în centrul Capitalei. Ce zone sunt afectate, ce restricţii ...
Lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii încep marţi, iar circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, va fi restricţionată....
Michelin va închide o fabrică din Mexic din cauza schimbărilor de pe piața anvelopelor
Michelin va închide o fabrică din Mexic din cauza schimbărilor de pe piața anvelopelor
Producătorul de anvelope Michelin, cu ample activități și în România, va închide o fabrică din statul Queretaro, ...
Declaraţie controversată din Slovacia – Premierul Fico spune că statele cu tendinţe autoritariste pot fi mai eficiente decât democraţiile din punct de vedere economic
Declaraţie controversată din Slovacia – Premierul Fico spune că statele cu tendinţe autoritariste pot fi mai eficiente ...
Prim-ministrul slovac Robert Fico a sugerat luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea ...
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis pentru reparații între 12 și 13 iunie, pe partea bulgară a podului
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis pentru reparații între 12 și 13 iunie, pe partea bulgară a podului
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi oprită total pentru opt ore în perioada 12-13 iunie în vederea executării ...