Green Park Iaşi este unul dintre cele mai mari proiecte rezidenţiale din afara Bucureştiului, anunţat în perioada de „boom” a pieţei imobiliare, investiţia fiind evaluată la 120 de milioane de euro. Proiectul ar fi trebuit să cuprindă 14 blocuri de locuinţe, un centru comercial şi alte facilităţi. Din cele 14 blocuri au fost dezvoltate 9, iar 7 dintre ele sunt deja locuinte.
Proiectul a fost lansat în 2005, iar în vara anului trecut a intrat în insolvenţă, în urma unei cereri depuse de Banca Naţională a Greciei, reprezentată de Banca Românească, şi Banca Românească, finanţatorii proiectului. Administratorul judiciar al proiectului este firma RVA Insolvency.
Potrivit tabelului final al creanţelor, Future Group are datorii totale de peste 100 de milioane de lei (22,4 milioane de euro). Banca Naţională a Greciei, reprezentată de Banca Românească, a fost înscrisă în tabel cu o creanţă de 27 milioane de lei (6,1 milioane de euro), iar Banca Românească cu 31,4 milioane de lei (peste 7 milioane de euro).
Creanţele includ tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă.
Printre creditori se mai numără şi Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale cu aproape 2 milioane de lei, firma de construcţii care a realizat proiectul (Inter-Doga, 374.215 lei), mai multe persoane fizice care s-au înscris în tabel cu sume reprezentând avansurile plătite pentru achiziţia de locuinţe în complex, totalizând 5,3 milioane de lei (circa 1,2 milioane de euro).
De asemenea, firma Future Group PLC s-a înscris în tabel cu o creanţă de 6,7 milioane de lei (1,5 milioane euro), acceptată integral de administratorul judiciar, iar Asociaţia de Proprietari Green Park are de recuperat aproape 400.000 de lei de la Future Group.
În ultimii cinci ani mai multe proiecte rezidenţiale din Bucureşti şi din marile oraşe din ţară au intrat în insolvenţă şi chiar în faliment, din cauza scăderii dramatice a vânzărilor.