Banca Românească îţi face scoringul pe loc la credit

Economica.net
20 03. 2012
calcule_credite_shutterstock_10923200

Această evaluare preliminară se face pe baza prezentării actului de identitate şi ţinând cont doar de declaraţia clientului cu privire la veniturile înregistrate şi locul de muncă. Niciun alt document nu este solicitat în această fază de analiză.

Banca garantează că nu va modifica suma maximă admisă pentru client şi nici eligibilitatea, dacă clientul a oferit informaţii reale despre veniturile sale, dovedite cu documente. De asemenea, trebuie ca şi criteriile care au stat la baza stabilirii acestora să nu se fi modificat.

Timpul de răspuns la o astfel de solicitare este de câteva minute, iar clienţii dispun apoi de maximum două săptămâni pentru a furniza documentele justificative necesare finalizării aplicaţiei de credit.

„Analiza preliminară simplificată vine în sprijinul clienţilor noştri, care au de acum la dispoziţie o soluţie extrem de facilă şi rapidă pentru a vedea modul în care se pot califica pentru unul dintre produsele de creditare ale băncii. Lansarea acestui serviciu face parte din strategia băncii de a pune la dispoziţia clienţilor produse de creditare uşor de accesat, transparente şi competitive”, a declarat Dan Grigoriu, director Divizia produse şi segmente retail.

Banca Românească este deţinută de grecii de la National Bank of Greece.