Banca Carpatica intră în categoria acţiunilor de mare risc. Începe să vândă „din casă“

04 05. 2012
banca_carpatica_01_98182400

Totodată, Banca Comercială Carpatica (BCC) este o bancă mică şi cu rezultate suficient de slabe ca majoritatea analiştilor nici să nu se mai obosească să o urmărească. A avut pierderi de 32 de milioane de lei, cu activele sale de 3,8 miliarde de lei. Anul viitor ţinteşte la venituri de 531 de milioane şi la un profit de 17 milioane de lei.

O parte din profit este aşteptat şi din valoarea activelor pe care BCC îşi propune să  le vândă. Acţionarii au mandatat directoratul băncii să înstrăineze sau să închirieze orice bunuri imobile, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Valoarea activelor vândute sau închiriate nu trebuie, totuşi, să depăşească 20% din totalul activelor imobilizate ale băncii.

Carpatica mai caută şi eventuali asociaţi fără să precizeze pentru care afaceri.

Fostul preşedinte al băncii, Ilie Carabulea, a demisionat săptămâna trecută din funcţiile de preşedinte şi de membru al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pentru dare de mită, la un an şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul fostului şef al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu Florin Nicuşor Apostu.

Ilie Carabulea este principalul acţionar al Băncii Carpatica, cu 41% din acţiunile băncii, şi mai deţine firma de transport Atlassib.

În ciuda dificultăţilor băncii, Carabulea a negat constant că ar vinde banca.