Banca Suediei menţine dobânda în teritoriu negativ şi extinde achiziţiile de bonduri la 200 de miliarde de coroane
Programul de relaxare cantitativă (QE) a fost majorat cu 55 miliarde de coroane suedeze (7,65 miliarde de dolari), până la 200 miliarde de coroane suedeze. Programul ar urma să se încheie în iunie 2016.
Riksbank a avertizat investitorii că este pregătită să intervină pe piaţa valutară în cazul majorării inflaţiei. Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale este de 2%.
În urma deciziei de joi a Riksbank, moneda suedeză s-a depreciat semnificativ, ajungând la 9,4360 coroane pentru un euro, apoi s-a redresat la 9,3548 coroane pentru un euro. Conform datelor Bloomberg, în ultimele şase luni, coroana suedeză s-a apreciat cu mai mult de 5%, faţă de un declin de peste 5% al coroanei norvegiene.
Decizia vine după ce, în 22 octombrie, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a transmis un semnal clar că BCE este pregătită să-şi extindă programul de achiziţii de obligaţiuni, precizând că instituţia îşi va reexamina politica la următoarea şedinţă de politică monetară care va avea loc în luna decembrie.
Pentru a stimula creşterea economiei zonei euro şi a evita pericolul deflaţiei, BCE a început în luna martie a acestui an să achiziţioneze lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Liderii BCE intenţionează să deruleze acest program până în luna septembrie 2016 sau până când rata anuală a inflaţiei va reveni în apropierea obiectivului ţintă de 2%.
Conform estimărilor, PIB-ul Suediei a crescut anul trecut cu peste 2%. Riksbank anunţă că economia va beneficia de pe urma preţului scăzut al ţiţeiului, a deprecierii coroanei şi a ratelor scăzute ale dobânzilor.
Anul acesta, economia ar urma să urce cu 2,9% şi să accelereze anul viitor. Datoriile gospodăriilor, care se află deja la una dintre cele mai ridicate rate din Europa, vor creşte din cauza creditelor ieftine. Banca Suediei urmează astfel exemplul Elveţiei şi Danemarcei, care au redus dobânda de politică monetară în teritoriul negativ.