Banca Transilvania acordă fermierilor credite pentru culturile afectate de secetă

Banca Transilvania acordă împrumuturi fermierilor care au culturi afectate de secetă, pentru ca aceştia să îşi poată respecta obligaţiile contractuale faţă de furnizori şi să poată onora plăţile pentru culturile înfiinţate în anul agricol 2014 - 2015, scadente în această perioadă, anunţă vineri instituţia bancară, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 16:06
Banca Transilvania acordă fermierilor credite pentru culturile afectate de secetă

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, principalele avantaje aduse fermierilor de ‘Creditul BT pentru culturi afectate de secetă’ se referă la durata mare a creditului, posibilitatea rambursării în anii următori acordării acestuia, precum şi la valoarea finanţării acordate de bancă.

‘Produsul Băncii Transilvania se adresează celor care au ferme cu peste 100 de hectare de culturi vegetale din zone afectate de secetă, declarate astfel de autorităţi. O altă cerinţă este ca fermele să aibă activitate de minimum doi ani în agricultură, în sectorul vegetal şi să fie făcută dovada continuării activităţii prin înfiinţarea de culturi pentru anul următor. Durata împrumutului este de până la trei ani, cu posibilitatea rambursării creditului în două rate anuale, corelate cu perioada de recoltare/valorificare a culturilor obţinut. În anul în care culturile sunt afectate de secetă nu este necesară plata ratelor. Rambursarea începe în anul următor primirii creditului de la Banca Transilvania, pentru a nu se suprapune cu anul agricol afectat de secetă’, se arată în comunicatul citat.

Banca Transilvania are peste 6.000 de angajaţi, 550 de sedii şi 1,92 de milioane de clienţi activi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ar putea majora curând tarifele auto, pentru a determina creșterea investițiilor în SUA
Trump ar putea majora curând tarifele auto, pentru a determina creșterea investițiilor în SUA
Președintele american Donald Trump a avertizat joi că ar putea crește în curând tarifele auto, argumentând că acest lucru i-ar putea determina pe producătorii auto să accelereze......
SUA vor să continue negocierile cu Iran prevăzute duminică privind programul nuclear iranian
SUA vor să continue negocierile cu Iran prevăzute duminică privind programul nuclear iranian
Statele Unite speră ca negocierile programate pentru duminică cu Iranul să aibă loc, după ce Israelul a lansat un atac ...
Atacul Israelului contra Iranului continuă, piloții israelieni efectuează atacuri contra unor instalații militare și nucleare iraniene
Atacul Israelului contra Iranului continuă, piloții israelieni efectuează atacuri contra unor instalații militare și ...
Armata israeliană a indicat vineri dimineață că avioane ale sale de luptă continuă să efectueze atacuri împotriva ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început montarea primelor grinzi pe lotul 2 VIDEO
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A început montarea primelor grinzi pe lotul 2 VIDEO
Antreprenorul turc a început montarea primelor grinzi la viaductul Boița, informează vineri Compania Națională de Administrare ...