Banca Transilvania mută și în asigurări. Nou înființatul BT Broker intră direct în top 10 și devine membru PRBAR, asociația patronală a brokerilor mari

Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, continuă să se dezvolte, inclusiv cu mutări în zona asigurărilor. A înființat BT Broker, intermediar care a intrat direct în top 10 și care a devenit, de zilele trecute, membru al Patronatului Brokerilor de Asigurare din România (PRBAR), organizație care reunește majoritatea intermediarilor de calibru.
Şerban Buşcu - S, 26 apr. 2025, 12:08
Banca Transilvania mută și în asigurări. Nou înființatul BT Broker intră direct în top 10 și devine membru PRBAR, asociația patronală a brokerilor mari

BT Broker a devenit, de ieri, membru PRBAR. „Suntem onorați să avem BT Broker ca membru PRBAR și sperăm să contribuim împreună la îmbunătățirea climatului de business pentru piața de brokeraj în asigurări din România”, a declarat, pentru Economica,  Viorel Vasile,  președintele PRBAR.

AICI detalii despre componența și scopul PRBAR

BT Broker este fostul Idea Broker. După preluarea băncii cu același nume de către BT și transformarea ei în Salt Bank, a venit și schimbarea de nume și de strategie pentru intermediarul grupului. Tradițional Idea Broker a activat aproape ca un intermediar captiv al Idea Leasing (una dintre prezențele importante pe piața de profil), folosit pentru distribuția de asigurări auto (RCA și CASCO), ambele obligatorii în cazul mașinilor cumpărate în leasing.

Citește și: Doar 6 din 100 de șoferi mai cumpără RCA de la firmele de asigurare. Safety, liderul brokerajului, explodează și trage după el cota intermedierii: Continuăm achizițiile. Top brokeri 2024

Șef nou, strategie nouă

După preluarea de către BT, strategia se modifică, iar brokerul va încerca să se extindă și în afara parteneriatului cu firma de leasing și pe alte tipuri de asigurări, cum ar fi cele de locuință, de călătorie, de sănătate sau cele de viață. Recent, la conducerea BT Broker a fost numit Valentin Coroiu, fost vicepreședinte al Uniqa.

„Ne propunem un nou model de business care, prin ofertă diversificată, digitalizare şi excelenţă în colaborarea cu clienţii, va transforma BT Broker dintr-un intermediar specializat în asigurările auto într-un broker universal, cu abordare personalizată atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru companii”, a spus noul lider al BT Broker.

Cu aproape 25 de ani experienţă în asigurări, Valentin Coroiu a fost vicepreşedinte al directoratului Uniqa Asigurări, unde a jucat un rol esenţial în definirea şi implementarea programului de transformare, dezvoltarea modelelor de business retail şi bancassurance, precum şi în accelerarea digitalizării. Anterior a avut funcţia de preşedinte al directoratului Uniqa Asigurări de Viaţă şi director naţional de vânzări, respectiv director şi director adjunct al sucursalei Uniqa Cluj.

În 2024, profitul net al BT Broker de Asigurare a crescut de aproape cinci ori an/an, ajungând la 52 de milioane de lei. Anul trecut, compania a susţinut peste 42.000 de clienţi prin intermediere în asigurări şi a atins un volum de prime brute de peste 500 de milioane de lei.

Citește și: Anunț important pentru toți clienții Salt Bank. Apar noile opțiuni: Poți alege cele mai bune oferte RCA și afli din timp când expiră

Te-ar mai putea interesa și
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Aproximativ 230 de angajaţi ai fabricii Fujikura din Dej urmează să fie disponibilizaţi în cadrul unor măsuri de reorganizare a activităţii companiei. Concedierile ar urma să înceapă în......
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
Procurorii DIICOT, împreună cu poliţişti de la Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Poliţiei Capitalei, ...
Danemarca: Noi drone au survolat obiective militare; Germania va contribui la asigurarea securităţii summitului informal al UE de săptămâna viitoare
Danemarca: Noi drone au survolat obiective militare; Germania va contribui la asigurarea securităţii summitului informal ...
Noi drone au fost observate deasupra unor obiective militare din Danemarca în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru ...
Metroul de Otopeni: Metrorex ar putea lansa până la finalul anului licitația pentru achiziția trenurilor
Metroul de Otopeni: Metrorex ar putea lansa până la finalul anului licitația pentru achiziția trenurilor
Licitația aferentă Pachetului 3.2 – Material rulant pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiții „Legătura ...