Banca Transilvania: Profit brut în scădere uşoară în primele 9 luni şi venituri operaţionale mai mari cu 1,6%

Banca Transilvania a înregistrat un profit brut de 373,5 milioane lei în primele nouă luni din acest an, în scădere uşoară cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2014 şi venituri operaţionale de 1,45 miliarde de lei, cu 1,6% mai mari comparativ cu primele 9 luni ale anului trecut, lichiditatea şi solvabilitatea băncii fiind peste limitele impuse de BNR, informează marţi un comunicat al băncii, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 18:18
Banca Transilvania: Profit brut în scădere uşoară în primele 9 luni şi venituri operaţionale mai mari cu 1,6%

Potrivit sursei citate, rezultatul include impactul modificărilor reglementărilor contabile valabile din data de 1 ianuarie 2015, în sensul că, în conformitate cu acestea, contribuţia la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a fost înregistrată în momentul prestării obligaţiei de plată şi nu a fost amortizată pe parcursul întregului an. De asemenea, rezultatul include cheltuielile de achiziţie şi integrare Volksbank în structura Băncii Transilvania.

‘Banca Transilvania a înregistrat rezultate financiare bune în primele nouă luni ale acestui an. Activele băncii au crescut cu 10,6% faţă de finalul anului trecut, fiind de 39,39 miliarde lei, iar veniturile operaţionale au ajuns la 1,45 miliarde lei, cu 1,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, când erau 1,43 miliarde lei. Profitul brut BT este de 373,5 milioane lei, iar lichiditatea şi solvabilitatea BT sunt la un nivel confortabil, peste limitele impuse de BNR şi peste performanţa sistemului bancar’, potrivit datelor furnizate de bancă.

În primele nouă luni ale anului au fost acordate companiilor şi persoanelor fizice peste 113.200 de credite noi, incluzând cardurile de credit. Numărul de clienţi BT a crescut cu 4%, comparativ cu perioada similară a anului 2014, de la 1,88 milioane, la 1,96 milioane.

‘Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute de banca noastră pe primele nouă luni din 2015. Suntem concentraţi pe finalizarea integrării Volksbank România în structura Băncii Transilvania de la sfârşitul acestui an şi, în paralel, pe adaptarea Grupului Financiar Banca Transilvania şi a liniilor de business la noua dimensiune rezultată din această tranzacţie’, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

La rândul său, directorul general al Băncii Transilvania, Ömer Tetik, consideră că perspectiva stabilă a Băncii Transilvania a fost confirmată recent inclusiv de Fitch Ratings, prin calificativele acordate Băncii Transilvania, care reflectă ‘capitalizarea adecvată, generarea internă de capital, calitatea activelor, profitabilitatea şi acoperirea adecvată cu provizioane a creditelor neperformante’.

La sfârşitul trimestrului III 2015, soldul creditelor Băncii Transilvania este cu 19,1% (procent din care jumătate reprezintă creştere organică) mai mare decât era la finalul anului 2014, în ciuda continuării scoaterii de credite în afara bilanţului în această perioadă (520 milioane lei). În acelaşi timp, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienţi este cu 8,3% peste nivelul de la sfârşitul anului 2014. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,5% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania.

‘Eficienţa operaţională BT este ridicată, raportul cost/venituri fiind de 49,4%, în ciuda cheltuielilor presupuse de integrarea Volksbank România în structura Băncii Transilvania şi a impactului modificărilor legislative cu privire la înregistrarea cheltuielilor privind garantarea depozitelor. Din punctul de vedere al impactului integrării Volksbank România privind rezultatele financiare, estimările prezentate de BT la Adunările Generale ale Acţionarilor Băncii Transilvania din aprilie şi octombrie a.c. sunt confirmate inclusiv de rezultatele înregistrate la 30.09.2015. Banca Transilvania estimează beneficii de eficientizare la scară largă, cu influenţe pozitive asupra cotei sale de piaţă, ca urmare a achiziţionării VBRO. Cele două bănci vor fuziona în 31 decembrie a.c.’, se arată în comunicat.

Capitalurile proprii ale Grupului Financiar Banca Transilvania sunt, la sfârşitul lunii septembrie 2015, de 5,93 miliarde lei.

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari bănci din România, în funcţie de active. Lichiditatea structurală BT este de 42,56%, peste media sistemului bancar. BT are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din aproape 550 de sedii şi 1,96 de milioane de clienţi activi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC, Banca Mondială.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...