Banca Transilvania şi SIF Moldova oferă trei burse de studiu la Executive MBA University of Hull

Banca Transilvania şi SIF Moldova oferă trei burse de studiu la Executive MBA University of Hull în valoare totală de 30.000 de euro, potrivit unui comunicat al băncii.
Economica.net - vin, 26 iun. 2020, 11:49
Banca Transilvania şi SIF Moldova oferă trei burse de studiu la Executive MBA University of Hull

„O nouă competiţie pentru burse de studiu la Executive MBA University of Hull, dublu acreditat internaţional, începe azi. Sunt trei burse în valoare totală de 30.000 de euro, oferite de Banca Transilvania – unul dintre fondatorii şcolii de business şi de SIF Moldova – unul dintre partenerii MBA-ului. Competiţia este pentru persoanele care doresc să urmeze un program MBA 100% britanic, organizat în Cluj-Napoca, cu profesori internaţionali. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 3 ani experienţă în management şi să cunoască limba engleză la nivel avansat”, se spune în comunicat.

Banca menţionează că oferă Bursa BT Roberto Marzanati, în valoare de 15.000 de euro, care acoperă integral taxa de studii pentru cei doi ani, iar SIF Moldova, două burse, fiecare în valoare de 7.500 de euro.

Etapele competiţiei sunt următoarele: 26 iunie – 12 iulie: completarea formului de înscriere în competiţie disponibil pe siteul MBA-ului şi trimiterea acestuia împreună cu următoarele documente pe adresa [email protected]: CV în limba engleză/link spre profilul de LinkedIn; scrisoare de recomandare, în engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator, care să conţină datele de contact ale persoanei care face recomandarea şi antetul companiei/instutiţiei reprezentate. În perioada 13 – 19 iulie are loc evaluarea candidaţilor, iar pe 20 iulie anunţarea câştigătorului bursei prin newsroom BT, pe siteul EMBA University of Hull (România) şi social media.

Programul Executive MBA University of Hull constă în 12 module despre managementul general al unei afaceri, cursurile abordând teme variate, precum: gândire sistemică, marketing, mediul internaţional de afaceri, consultanţă şi managementul proiectelor, contabilitate, managementul resurselor umane, comportament organizaţional, leadership etc. Diploma de absolvire este internaţională şi acordată de University of Hull.

Pentru noua generaţie de cursanţi din care vor face parte şi bursierii cursurile încep în 30 iulie, în Cluj-Napoca. În funcţie de evoluţia pandemiei, University of Hull este pregătită să predea online toate cursurile.

În ultimele luni, cursanţii actuali ai programului au avut cursuri exclusiv online, precum şi o serie de webinarii cu invitaţi internaţionali.

Din 2015, de când a fost lansată şcoala de business Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, au absolvit programul 100 de cursanţi, iar în prezent studiază peste 30 de manageri şi antreprenori. Programul este derulat în România prin intermediul Asociaţiei Transilvania Executive Education, organizaţie non-profit care reuneşte Universitatea Hull, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Este susţinut de Banca Transilvania, Electrogrup şi Emerson.

Roberto Marzanati (1950 – 2016) a făcut parte din Consiliul de Administraţie BT timp de 15 ani, începând cu 2001. A fost una dintre persoanele care au crezut cel mai mult în succesul băncii, la care a contribuit cu experienţă şi know-how. În semn de respect pentru toate acestea, bursele oferite de Banca Transilvania la programe de EMBA îi poartă numele.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...