Banca Transilvania va acorda agricultorilor cu subvenţii APIA credite pentru capitalul de lucru

Economica.net
04 03. 2013
peste_326_de_milioane_euro_disponibili_din_septembrie_pentru_investitii_in_mediul_rural_6235_89034700

Portofoliul de servicii şi produse al băncii destinate agricultorilor cuprinde credite pentru capital de lucru având ca destinaţie achiziţionarea de furaje şi de medicamente, finanţări pentru construcţia de adăposturi şi grajduri pentru animale, pentru silozuri, pentru dotarea fermelor zootehnice cu echipamente pentru hrănirea anumalelor, echipamente pentru încălzire şi ventilaţie, săli de muls sau tancuri de racire a laptelui.

Banca Transilvania a avut anul trecut un profit net de 320,43 milioane lei, în creştere cu 40% faţă de 2011, activele au urcat cu 15%, la 29,57 miliarde de lei, iar soldul provizioanelor cu 27%.

Portofoliul de clienţi a continuat să crească, astfel că la 31 decembrie 2012 banca avea 1,67 milioane clienţi activi, comparativ cu 1,55 milioane clienţi activi în anul precedent. De asemenea, a urcat numărul de operaţiuni cu clienţii, cu 11,3%, faţă de perioada similară din 2011, ajungând la 221,93 milioane operaţiuni.

Cei mai mari acţionari ai băncii sunt Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu 14,61%, din titluri şi Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre acţionarii semnificativi se regăseşte SIF Moldova (5%), preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă, şi International Finance Corporation, divizie a Grupului Băncii Mondiale.

Banca are un capital social de 1,903 miliarde lei, divizat în 1,093 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de un leu.