Banca UniCredit Ţiriac: Profitul creşte cu 48%, la nouă luni – de 213,6 mil. lei
Veniturile operaţionale ale băncii au totalizat 1,029 miliarde lei (233,5 milioane euro), în creştere cu 13,6% faţă de primele 9 luni ale anului trecut. În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale au crescut cu 4,5%, până la 492,5 milioane lei (111,7 milioane euro), iar profitul operaţional brut s-a plasat la 536,7 milioane lei (121,7 milioane euro), în urcare cu 23,4% în primele nouă luni din 2013 faţă de intervalul similar al anului precedent.
„Raportul între costuri şi venituri s-a îmbunătăţit, scăzând cu 4,2 puncte procentuale, până la 47,9% pentru primele 9 luni ale acestui an. Activele totale ale băncii au ajuns la un volum de 25,5 miliarde lei (5,7 miliarde euro) la 30 septembrie 2013, în creştere cu 1,8% faţă de decembrie 2012”, se arată într-un comunicat al băncii.
Volumul creditelor a ajuns la 18 miliarde lei (4,03 miliarde euro), cu 4,2% peste nivelul de la finalul anului trecut, iar depozitele clienţilor au ajuns la 13,7 miliarde lei (3,06 miliarde euro).
Raportul între creditele şi depozitele băncii a avut o evoluţie favorabilă, scăzând cu 9 puncte procentuale, până la 132% faţă de perioada similară a anului trecut când a fost 141% (dacă sunt incluse în calcul obligaţiunile corporative emise de bancă, scăderea indicatorului a fost de 14 puncte procentuale). Rata solvabilităţii s-a situat la 12,59% la finalul lunii septembrie 2013.
La începutul lunii ianuarie 2013, banca a achiziţionat pachetul majoritar al UniCredit Consumer Financing, păstrând în continuare pachetul de 20% din acţiunile UniCredit Leasing Corporation.
Profit consolidat net pentru UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a fost de 206,1 milioane lei (46,8 milioane euro) după plata interesului minoritar, reflectând o evoluţie financiară foarte bună şi absorbind eficient efectele integrarii business-ului preluat de la RBS Romania, se mai arată în comunicat.
UniCredit Ţiriac Bank şi RBS România au finalizat din punct de vedere legal transferul business-ului de retail, iar în trimestrul al treilea s-a încheiat migrarea clienţilor retail şi Royal Preferred Banking, în urma preluării portofoliului RBS România.
Veniturile operaţionale consolidate s-au plasat la 1,1 miliarde lei (249,9 milioane euro) pentru primele 9 luni din 2013. Cheltuielile operaţionale s-au plasat la 520,9 milioane lei (118,2 milioane euro), iar profitul operaţional brut a ajuns la 580,9 milioane lei (131,8 milioane euro). Provizioanele pentru credite au ajuns la 432 milioane lei (98,1 milioane euro).
Volumul activelor a fost de 26,55 miliarde lei (5,9 miliarde euro) la finalul lui septembrie 2013, în creştere cu 5,6% faţă de 30 iunie 2013. Portofoliul de credite a ajuns la un volum de 19,2 miliarde lei (21,6 miliarde lei incluzând creditele externalizate), în creştere cu 6,5% faţă de 30 iunie 2013, evoluţia fiind alimentată în principal de creşterea finanţărilor pentru IMM-uri (+ 20% la 30 septembrie 2013 faţă de 30 septembrie 2012) şi companii de talie medie (+3%).
Depozitele au ajuns la un volum total de 13,6 miliarde lei, evoluţia lor fiind susţinută de creşterea cu 20% a volumelor pe zona IMM în intervalul septembrie 2012 – septembrie 2013, respectiv cu 31% pentru companiile de talie medie şi cu 38% pentru persoanele fizice în acelaşi interval.
UniCredit Tiriac Bank a încheiat primele 9 luni din 2013 cu un număr constant de sucursale (188), în timp ce numărul angajaţilor pentru bancă şi UniCredit Consumer Financing a ajuns la 3.156.
„Cu toate ca economia României creşte în 2013, depăşind ritmul estimat al celorlalte state din Europa Centrală şi de Est, avansul este alimentat de factori temporari, al căror efect se va diminua în 2014, când dinamica PIB se estimează că va fi mai lentă. Consumul privat se redreseaza încet, în timp ce creditarea trenează la nivel de piaţă, pe fondul unui nivel ridicat al creditelor neperformante (…) În acelaşi timp, achiziţia portofoliului RBS ne-a îmbunătăţit poziţia pe segmentul retail. Priorităţile noastre pentru perioada următoare vor fi integrarea noilor clienţi, impulsionarea creditării, administrarea corectă a riscurilor şi a calităţii portofoliilor”, a declarat directorul executiv al UniCredit Ţiriac Bank, Răsvan Radu.
UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului italian UniCredit. Grupul este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).