Bancherii austrieci se aşteaptă la creşterea costurilor cu împrumuturile, în urma scandalului Hypo

Decizia Austriei de a obliga investitorii în obligaţiunile băncii Hypo Alpe Adria să suporte pierderi ar putea să crească costurile cu împrumuturile pentru băncile austriece cu până la 1,5 miliarde de euro pe an, a avertizat, marţi, preşedintele Asociaţiei bancherilor austrieci, Willibald Cernko, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 17 iun. 2014, 12:08
Bancherii austrieci se aşteaptă la creşterea costurilor cu împrumuturile, în urma scandalului Hypo

Într-o decizie fără precedent în Europa, Austria a prezentat săptămâna trecută un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate obligaţiuni subordonate de 890 de milioane de euro ale Hypo Alpe Adria garantate de provincia Carinthia.

Cernko, care este şi director general la UniCredit Bank Austria, a criticat proiectul de lege cu privire la Hypo Alpe Adria, apreciind că guvernul de la Viena a făcut o ‘greşeală impardonabilă’ prin eliminarea unilaterală a unei garanţii publice. ‘Nu este vorba doar de o încălcare a încrederii, ar putea provoca şi pagube colaterale substanţiale’, a declarat Cernko într-o conferinţă de presă. ‘Nu pot decât să cer celor care sunt responsabili să reanalizeze dacă este o decizie responsabilă să pună în pericol un activ atât de valoros cum este încrederea’, a adăugat Cernko.

Intenţia autorităţilor austriece este să se asigure că şi creditorii, nu doar plătitorii de taxe care au injectat până acum cinci miliarde de euro în Hypo, îşi asumă costurile salvării băncii falimentare pe care guvernul de la Viena nu vrea s-o lase să se prăbuşească.

Însă agenţiile de evaluare au avertizat că măsură ar putea afecta sectorul bancar din Austria. Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a avertizat că o astfel de decizie ar determina punerea sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor băncilor austriece, inclusiv ale celor mai mari – Erste Group şi Raiffeisen Bank International – prezente şi în România. De asemenea, Fitch Ratings a apreciat că băncile austriece sunt vulnerabile pe termen scurt la întreruperea finanţării, iar accesul şi costurile finanţării ar putea fi afectate de acţiunile legate de Hypo Alpe Adria.

Te-ar mai putea interesa și
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de 45 de miliarde de euro convenit de partenerii G7 în această vară, ce va fi......
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la ...
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...