Bancherii de pe Wall Street, cu salarii de sute de mii de dolari, se plâng de sărăcie
Andrew Schiff, directorul de marketing şi comunicaţii al firmei Euro Pacific Capital, se plânge că „New York-ul pe care mi-l doream încă nu îmi este încă la îndemână”, deşi are un salariu de 350,000 de dolari.
El locuieşte într-un apartament spaţios în Brooklyn, dar e nemulţumit că nu are maşină de spălat vase, potrivit DailyMail.
„Ma înghesui într-un apartament de 110 metri pătraţi. Nu am maşină de spălat vase. Toţi ne spălăm vasele manual”, a declarat Schiff.
Acesta susţine că ar avea de nevoie de o extensie de încă 55 de metri pătraţi pentru a avea „o cameră pentru fiecare copil, trei dormitoare, poate patru. Imaginaţi-vă patru dormitoare. Ai avea luxul unei camere de oaspeţi”, povesteşte Schiff cu regret.
Şi Alan Dlugash, partener la firma de contabilitate Marks Paneth & Shron LLP din Manhattan, are probleme la fel de „serioase”.
„Vă imaginaţi cum este să zic că am trei copii la o şcoală privată şi că trebuie să mă gândesc să îi retrag de acolo. Cum faci asta?”, se plânge Alan Dlugash.
„Oamenii care nu au bani nu înteleg stresul acesta”, a adăugat Dlugash.
Dlugash, în vârstă de 58 de ani, a recunoscut că întreţinerea câinilor săi îl costă anual 17.000 de dolari şi că si-a vândut două dintre motociclete.
I-au mai rămas însă un Porsche 911 Carrera 4S Cabriolet şi două maşini Audi.
Un alt banker de pe Wall Street, Daniel Arbeeny, a ajuns chiar să apeleze la cupoane din reviste pentru a obţine reduceri. El si-a anulat şi vacanţele anuale de ski la Tahoe şi Aspen, pentru a mai tăia din cheltuieli.