Bancherii din Marea Britanie ar putea primi bonusurile cu 10 ani întârziere
În prezent, bonusurile bancherilor din centrul financiar londonez sunt eşalonate pe perioade de până la trei ani.
Membrii comisiei îşi pregătesc raportul încă din luna martie, după şase luni de audieri la care au fost invitaţi sute de martori.
Comisia se va reuni luni şi marţi, iar raportul ar putea fi publicat peste două săptămâni, dacă va fi adoptat cu majoritate de voturi.
Comisia a fost înfiiţată în urma scandalului privind manipularea indicelui de dobândă LIBOR şi a altor investigaţii răsunătoare privind neregulile comise de băncile din Marea Britanie, precum inducerea clienţilor în eroare în privinţa asigurării pentru neplata creditelor.
Rapoartele interimare prezentate anterior de comisie au făcut valuri în Marea Britanie. Într-unul dintre rapoarte, comisia a criticat dur managementul băncii HBOS înainte de a fi absorbită de urgenţă de Lloyds Banking Group pentru a evita un faliment răsunător. În urma raportului, fostul preşedinte al HBOS, Sir James Crosby, a cerut să i se retragă titlul de cavaler şi să i se reducă pensia.
Se anticipează că raportul final va fi la fel de dur, cu recomandări privind sistemul de compensaţie financiară a bancherilor, privind standardele profesionale şi un nou mecanism de sancţionare a neregulilor.
Potrivit informaţiilor apărute anterior în presă, raportul va recomanda ferm divizarea Royal Bank of Scotland astfel încât activele viabile să fie despărţite de cele toxice, propunere care ar putea împiedica planurile guvernului pentru o privatizare rapidă a instituţiei de credit naţionalizate în urma crizei financiare din 2008-2009.