Băncile ar fi foarte îngrijorate de riscul tranzacţiei dacă listarea Hidroelectrica s-ar realiza doar pe BVB – director FT
„Propunerea pe care noi am făcut-o Guvernului, iniţial, a fost să avem o listare duală a Hidroelectrica. Aprobarea pe care am primit-o a fost pentru listarea doar pe Bursa de Valori Bucureşti. Aceasta ne permite să lansăm pregătirile pentru IPO (Oferta Publică Iniţială n.r.), inclusiv a consorţiului de bănci de investiţii care va susţine acest IPO dar, în acelaşi timp, obiectivul nostru este să maximizăm valoarea IPO-ului companiei, Hidroelectrica reprezentând 68% din valoarea activului net al Fondului. Deci, este de departe cel mai important activ”, a afirmat Marius Dan, în cadrul conferinţei organizate de Fondul Proprietatea (FP).
El a precizat că o listare duală ar fi benefică pentru companie, pentru România, pentru piaţa de capital din România şi pentru evaluarea Hidroelectrica.
Totodată, Marius Dan a explicat, în cadrul conferinţei, că dimensiunea IPO-ului este una mare, chiar şi după standarde internaţionale. În Londra, în 2021, cel mai mare IPO a fost de 1,7 miliarde de dolari, iar ţinta FP este ca să listeze 20% şi atunci tranzacţia va depăşi 3 miliarde de dolari.
„Când am întrebat băncile: ‘Credeţi că putem lista 15% doar pe Bursa de Valori Bucureşti?’, acestea au devenit foarte îngrijorate. Concluzia unanimă a fost că este nevoie să se reducă tranzacţia. Mesajul lor pentru noi acesta a fost: ‘Nu credem că 15% va fi posibil pe BVB”, a explicat Marius Dan, în cadrul conferinţei.
El a spus că termenul ţintă pentru finalizarea procesului IPO-ului şi listarea companiei este până la finalul anului, ideal pe 15 noiembrie 2022.
„Având în vedere dimensiunea IPO-ului şi relevanţa activului în spaţiul european al producătorilor de energie din surse regenerabile, IPO-ul Hidroelectrica ar trebui să genereze interes semnificativ pentru o gamă largă de investitori, suplimentar faţă de investitorii care investesc deja în România sau în regiune. Chiar şi după standardele europene şi internaţionale, IPO-ul Hidroelectrica ar reprezenta o tranzacţie foarte amplă ca dimensiune. Având în vedere că se aşteaptă ca dimensiunea tranzacţiei să depăşească 2 miliarde de euro, băncile ar fi foarte îngrijorate de riscul tranzacţiei dacă listarea s-ar realiza doar pe BVB”, se menţionează în prezentarea susţinută de Marius Dan, în cadrul conferinţei.
Potrivit sursei citate, alţi investitori specializaţi, s-ar putea confrunta în cazul unei listări doar la BVB „cu diferite niveluri de restricţii din partea brokerilor/custozilor lor principali (prime brokers), în baza unor considerente privind riscul de ţară, respectiv moneda în care are loc investiţia”.
Totodată, „în universul investitorilor focusaţi pe tematica ESG (mediu, social, guvernanţă corporativă), mulţi dintre aceştia sunt restricţionaţi în a investi în afara principalelor pieţe bursiere europene”.
Conform prezentării susţinute de Marius Dan, un IPO de succes oferă o evaluare corectă a companiei, şi susţine preţul acţiunii companiei odată ce compania este listată.
„Pentru IPO-ul a 15% din Hidroelectrica, acest lucru înseamnă că este necesar să generăm din partea investitorilor o cerere brută pentru acţiunile Hidroelectrica de peste 6 miliarde dolari. Când analizăm precedentele în cazul IPO-urilor pe piaţa din România şi pe alte pieţe de frontieră, singurele tranzacţii cu valori ce depăşesc 500 milioane euro au fost ale companiilor listate pe pieţe externe sau care au beneficiat de o listare duală (în principiu prin GDR-uri la Londra)”, mai arată prezentarea.
În material se precizează că listarea pe o piaţa internaţională „va susţine în mod decisiv tranziţia BVB către statutul de piaţă de capital emergentă”. După finalizarea IPO-ului, valoarea cea mai mare a tranzacţiilor (lichiditatea) va fi pe BVB, şi, de asemenea, o parte semnificativă a investitorilor care au participat iniţial în cadrul listării internaţionale îşi vor transfera deţinerile la BVB.
Potrivit propunerilor FT, listarea companiei la Bursa de Valori poate fi realizată pe baza unei oferte publice iniţiale ale acţiunilor Fondului Proprietatea în Hidroelectrica, astfel încât statul român să nu îşi reducă nivelul participaţiei în companie.
Totodată, Fondul Proprietatea este pregătit să convoace AGEA cât mai curând posibil pentru a solicita aprobarea acţionarilor pentru o ofertă publică iniţială, realizată pe baza acţiunilor deţinute de Fondul Proprietatea.
„Având în vedere angajamentul FP de a efectua IPO-ul cu propriile acţiuni, Hidroelectrica ar trebui să iniţieze imediat pregătirea pentru a deveni o companie publică listată (activităţi de due diligence juridic, actualizarea planului de business/ equity story, pregătirea raporturilor financiare şi non-financiare, asumarea angajamentele în materie de ESG, etc.). Din punctul nostru de vedere, pentru a asigura succesul IPO-ului, listarea Hidroelectrica este necesar să aibă loc atât la BVB, ca piaţă principală, cât şi pe o piaţă de capital internaţională (exemplu: Bursa de Valori de la Londra)”, se menţionează în lista de propuneri.
Pe de altă parte, în calitate de vânzător al acţiunilor, Fondul Proprietatea se poate asigura că cel puţin 50% din acţiuni să fie alocate investitorilor de pe BVB.
De asemenea, pot fi avute în vedere mecanisme adiţionale de creştere a interesului investitorilor de a investi în cadrul IPO-ului în acţiuni listate pe BVB fără a afecta în mod negativ evaluarea companiei.
Legea 173/2020 a suspendat pentru doi ani (până în august 2022) pregătirile IPO-urilor, deoarece legea interzice orice modalitate de privatizare (fie prin vânzarea acţiunilor statului, fie prin creşterea capitalului, care ar conduce la o reducere a deţinerii statului într-o companie).
Guvernul României şi-a asumat prin PNRR, finalizarea listării a cel puţin 15% din acţiunile Hidroelectrica până la 30 iunie 2023.