Băncile centrale au ajuns la deţineri de titluri ale Trezoreriei SUA de 3.000 de miliarde dolari

Băncile centrale au ajuns la deţineri de titluri ale Trezoreriei SUA în valoare de aproape 3.000 de miliarde de dolari, în primul trimestru efectuând cele mai mari achiziţii după primele trei luni din 2009, din cauza crizei din Europa şi a devalorizării yenului, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 16:05
Băncile centrale au ajuns la deţineri de titluri ale Trezoreriei SUA de 3.000 de miliarde dolari

Portofoliile de obligaţiuni guvernamentale americane ale băncilor centrale, păstrate la Rezerva Federală (Fed), au urcat cu 2,4% în primul trimestru, respectiv cu 63,5 miliarde de dolari, la 2.950 miliarde de dolari, potrivit Fed.

China, cel mai mare investitor străin în titluri ale Trezoreriei SUA, a făcut cele mai mari achiziţii de acest fel după 2011.

Congresmenii americani nu au reuşit să evite intrarea în vigoare a unor reduceri automate ale cheltuielilor federale şi majorări ale taxelor de 600 de miliarde de dolari, dar investitorii internaţionali, în loc să îşi reducă achiziţiile de obligaţiuni SUA, sunt interesaţi din nou de acestea, datorită reputaţiei lor de plasamente sigure.

Cererea ajută Fed să menţină randamentele la un nivel scăzut, stimulând apetitul investitorilor pentru dolari, chiar dacă banca centrală a introdus în sistemul financiar peste 2.500 de miliarde de dolari, din 2008.

„Economia Statelor Unite înregistrează creştere, este solidă şi stabilă”, a declarat Wan-Chong Kung, manager de fonduri la Nuveen Asset Management în Minneapolis.

Cererea din străinătate pentru obligaţiunile SUA nu a venit doar din partea băncilor centrale. Deţinerile străine totale de titluri ale Trezoreriei au urcat cu 0,8% în ianuarie, la nivelul record de 5.620 miliarde de dolari, după un avans cumulat de 0,9% în noiembrie-decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Impozitul suplimentar pentru bănci se mărește de patru ori din 2026. Anul viitor, impozitul pe cifra de afaceri trebuia redus de la 2% la 1%. Va fi 4%
Impozitul suplimentar pentru bănci se mărește de patru ori din 2026. Anul viitor, impozitul pe cifra de afaceri trebuia ...
Proiectul de modificare a legii Codului Fiscal stabilește exact cum vor fi modificate impozitele suplimentare aplicate instituțiilor de credit. Astfel, pentru 2025, majorarea de la 2% la 4% se va......
Cum vrea să-l păcălească Meloni pe Trump. Italia şi alte ţări din NATO caută modalităţi de a atenua impactul creşterii cheltueilor pentru apărare – comentariu Reuters
Cum vrea să-l păcălească Meloni pe Trump. Italia şi alte ţări din NATO caută modalităţi de a atenua impactul creşterii ...
Italia şi alte ţări din NATO au convenit să îşi crească semnificativ cheltuielile pentru apărare în următorul deceniu, ...
Impozit pentru fier vechi. Ce se schimbă şi cum va fi colectat – Noile măsuri fiscal-bugetare
Impozit pentru fier vechi. Ce se schimbă şi cum va fi colectat – Noile măsuri fiscal-bugetare
În proiectul de modificare a Legii Codului Fiscal se prevede includerea veniturilor de orice fel, în bani sau natură, ...
Dezvoltatorul spaniol Hercesa investește peste 20 de milioane de euro în Vivenda Prime, un bloc cu 105 apartamente
Dezvoltatorul spaniol Hercesa investește peste 20 de milioane de euro în Vivenda Prime, un bloc cu 105 apartamente
Hercesa România anunță lansarea vânzărilor la cel mai nou proiect rezidențial al companiei, Vivenda Prime, lângă ...