Băncile centrale din România, Austria, Bulgaria şi Grecia, memorandum de înţelegere la Reţeaua de Istorie Monetară a Europei de Sud-Est
Memorandumul a fost semnat la Frankfurt de guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Naţionale a Greciei, Yannis Stournaras, şi Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
SEEMHN a fost înfiinţată în luna aprilie 2006 ca o reţea informală al cărei principal obiectiv este diseminarea cunoştinţelor cu privire la istoria şi politica monetară a Europei de Sud-Est. De la lansarea sa, activităţile SEEMHN au atras bănci centrale, academicieni şi cercetători din Europa Occidentală şi SUA.
Recunoscând realizările trecutului pentru a putea dezvolta şi întări SEEMHN, semnatarii memorandumului şi-au declarat obiectivul de a explora istoria monetară a ţărilor din Europa de Sud-Est, de a încuraja cooperarea şi schimburile între băncile centrale pentru a promova studiile sistematice în acest domeniu şi a creşte vizibilitatea regiunii în domeniul cercetării academice internaţionale.
SEEMHN va interacţiona cu alte bănci centrale, autorităţi competente, organizaţii de cercetare naţionale şi internaţionale, academicieni şi cercetători. Activităţile SEEMHN vor lua forma unor proiecte de cercetare comune, reuniuni de lucru şi conferinţe.