Băncile centrale, în şah. Suntem aproape de o nouă criză financiară
Consecinţele creditării desfrânate din anii de boom au fost însuşite de sectorul public odată cu programele masive de bailout prin care au fost salvate băncile de la colaps după criza din 2008, iar programele de stimulare monetară a activităţii economice par să-şi fi atins limitele. Din China până în Brazilia, băncile centrale au pierdut controlul într-o perioadă de frânare a creşterii economice în Europa şi pe pieţele emergente. Acţiunile şi obligaţiunile au urcat în ultimii ani la valori record, pe fondul unui optimism nejustificat. Astfel, o nouă prăbuşire a marilor burse pare inevitabilă, scrie ziarul britanic The Telegraph.
Piesele unui puzzle global
După criza din 2008, China a salvat economia globală de la dezastru. Guvernul de la Beijing a lansat un program fără precedent de cheltuieli publice, declanşând un boom în sectorul construcţiilor prin lucrări masive de infrastructură. Preţurile metalelor, materialelor de construcţii şi ale petrolului au câştigat din plin, îmbogăţind şi ţările emergente exportatoare de materii prime.
În prezent însă, creşterea economică a Chinei pare că s-a împotmolit. Creşterea economică a scăzut sub pragul de 7% pentru prima dată în ultimii 25 de ani, potrivit datelor oficiale. Asta sugerează că situaţia din economia reală este mult mai proastă, notează The Telegraph.
Banca Populară a Chinei – banca centrală de la Beijing – a intervenit cu măsuri de politică monetară tot mai agresive în încercarea de a stimula activitatea economică. În ultimele 12 luni, dobânda cheie a fost tăiată de la 6% la 4,85%. Şocul a venit însă marţea trecută, când China a optat pentru devaluarea cu 2% a yuanului, cunoscut şi ca renminbi, în raport cu dolarul SUA, în condiţiile în care exporturile Chinei s-au prăbuşit în luna iulie cu 8,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu mult peste estimările economiştilor. China are probleme şi pe piaţa imobiliară, unde preţurile locuinţelor s-au prăbuşit după trei decenii de creştere continuă. Bursa din China s-a prăbuşit în această vară, criza fiind stopată doar după o intervenţie masivă, coordonată, a guvernului de la Beijing, a băncii centrale, a marilor bănci şi a caselor de brokeraj.
Per total, a doua mare economie a lumii suferă simptome de supraîncălzire şi riscă o aterizare dură.
Prăbuşirea burselor de mărfuri
Frânarea creşterii economice a Chinei a propagat unde de şoc pe bursele de mărfuri. Indicele Bloomberg Global Commodity Index, care măsoară preţurile a 22 de materii prime, este aproape de minimul ultimilor 13 ani, în timp ce preţul petrolului, poate cel mai important barometru al activităţii din industrie şi transporturi, s-a înjumătăţit în ultimul an. Barilul de ţiţei Brent, de referinţă în Europa, se tranzacţionează de câteva zile sub pragul de 50 de dolari, în timp ce referinţa pe piaţa SUA a ajuns la sub 42 de dolari pe baril.
Preţul minereului de fier, materie primă esenţială în construcţii, s-a prăbuşit la 56 de dolari pe tonă, de la 140 de dolari pe tonă la începutul anului trecut. China este cel mai mare consumator de fier din lume.
Criză a creditelor în sectorul resurselor naturale
Companiile au luat, în ultimii ani, împrumuturi de miliarde de dolari de la bănci şi de la investitori, pentru a finanţa proiecte miniere şi exploatări petroliere care nu ar mai fi profitabile odată cu prăbuşirea preţurilor pe bursele de mărfuri. Astfel, multe dintre aceste proiecte merg în pierdere, iar cei care au investit în ele ar putea să nu mai vadă niciun ban, cel puţin până la eventuala revenire a preţurilor materiilor prime.
Fenomenul este vizibil în mod special în Statele Unite, unde boom-ul exploatărilor petrolifere şi gazeifere din ultimii ani a luat sfârşit, luând după el şi profiturile companiilor care au investit agresiv în tehnologii de extracţie. Pe măsură ce datoriile acumulate de aceste companii vor ajunge la scadenţă, am putea asista la o criză a creditelor în industria materiilor prime.
Efectul de domino
Marile economii emergente, pârghiile de sprijin ale comerţului global în anii de criză, au început să se clatine din cauza dolarului puternic, care a început să le erodeze puterea de cumpărare. Aşa cum am amintit mai sus, China a tras frânele. Rusia este lovită puternic de sancţiunile economice impuse de SUA, UE şi Japonia în contextul conflictului din Ucraina, de propriul embargo pe importurile de produse alimentare din UE, precum şi de prăbuşirea preţului petrolului. Brazilia este cuprinsă de un scandal de corupţie la nivelul administraţiei centrale şi încă nu şi-a revenit după şocul cheltuielilor record făcute pe datorie pentru organizarea Cupei Mondiale la fotbal din 2014. Iar India este prinsă între ciocan şi nicovală: guvernul doreşte, firesc, creşterea nivelului de trai, însă veniturile mai mari ar putea afecta competitivitatea unei economii care se bazează pe mâna de lucru ieftină pentru atragerea de investiţii.
Între timp, Europa gâfâie după ani de stagnare economică şi a evitat la limită dezastrul unei ieşiri a Greciei din zona euro. Banca Centrală Europeană a dus deja dobânzile la niveluri minime şi a început un program propriu de relaxare cantitativă, o ultimă încercare de a relansa creşterea economică pe continent.
În SUA şi Marea Britanie se prefigurează sfârşitul programelor de relaxare cantitativă – achiziţionarea de obligaţiuni din piaţă de către banca centrală, cu bani proaspăt tipăriţi, pentru a stimula creditarea în economia reală. Dobânzile sunt menţinute din 2009 aproape de zero, la minime de avarie. O revenire „sănătoasă” la condiţii normale de creditare după şase ani de „stimulare” ar putea fi greu de realizat având în vedere starea curentă a economiei globale şi posibilitatea reală a unei noi crize de încredere în sistemul financiar. De remarcat şi aprecierea puternică a dolarului după ce Rezerva Federală a indicat ferm că va intra într-un ciclu de politică monetară restrictivă spre sfârşitul acestui an.