Băncile din China vor îndeplini noile reglementări Basel III
Instituţiile financiare cu active de peste 1.600 miliarde de yuani (264 miliarde de dolari) vor trebui să publice datele în patru luni de la încheierea exerciţiului fiscal, conform reglementărilor impuse de Basel Committee on Banking Supervision.
Reglementările Basel III au fost elaborate ca răspuns la criza financiară din 2008 şi sunt considerate vitale pentru asigurarea capitalizării instituţiilor financiare împotriva viitoarelor şocuri financiare. Stabilite în anul 2010 de un comitet de bănci centrale şi organisme de reglementare din întreaga lume, normele Basel III ar urma să oblige băncile să-şi constituie rezerve echivalente cu 7% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă, faţă de 2% în prezent.
Băncile vor trebui să prezinte şi informaţii privind activele şi datoriile transfrontaliere, a anunţat Comisia de reglementare din sectorul bancar din china (CBRC).
Conform datelor Bloomberg, noile reglementări se vor aplica pentru cel puţin 12 din cele 19 bănci listate din China.
CBRC a anunţat săptămâna acesta că statul chinez va permite înfiinţarea unor bănci private pentru a concura cu cele de stat, dar va aplica criterii stricte de supervizare.
CBRC a confirmat că va permite anul acesta înfiinţarea a trei-cinci bănci private, într-o încercare de a deschide sectorul financiar al ţării. Capitalul privat va putea fi folosit pentru înfiinţarea de bănci private independente sau pentru restructurarea celor existente.
Luna trecută, Banca Populară a Chinei (PBOC) a injectat fonduri suplimentare pe pieţe pentru a atenua temerile privind lipsa de lichidităţi. Unele rapoarte indică că ar fi vorba de 200 miliarde de yuani (33 miliarde de dolari).
Liu Li-Gang, economist la ANZ Bank în Hong Kong, a declarat că decizia arată că ‘PBOC intenţionează să atenueze temerile de pe pieţe. Banca Chinei pare să înţeleagă că piaţa s-ar putea confrunta cu anumite condiţii neobişnuite. Credem că această intervenţie este necesară şi a venit la momentul potrivit’.
Creditele neperformante deţinute de băncile chinezeşti au înregistrat, în trimestrul trei din 2013, cea mai semnificativă creştere din ultimii opt ani, sporind temerile privind datoria excesivă, pe fondul încetinirii avansului celei de-a doua economii mondiale.
Creditele neperformante neachitate au urcat cu 24,1 miliarde de yuani (3,96 miliarde de dolari), ajungând la 563 miliarde de yuani la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat recent Comisia de reglementare bancară din China. Este cel mai semnificativ avans trimestrial al volumului creditelor neperformante din trimestrul patru din 2005.
Rata creditelor neperformante (NPL) a ajuns la 0,97% la sfârşitul lunii septembrie, de la 0,96% la sfârşitul lunii iunie, deoarece a crescut numărul total de împrumuturi acordate în trimestrul trei. Analişti independenţi estimează că nivelul creditelor neperformante se ridica la 1-5% la sfârşitul lunii iunie.
Economiştii se aşteaptă ca rata creditelor neperformante să crească în continuare, în urma încetinirii avansului economiei.
Autorităţile de reglementare din China încurajează băncile să-şi majoreze capitalul pentru a-şi întări capacitatea de a absorbi creditele neperformante